Nativii din zodia Gemenivor termina o relație de prietenie care i-a dezamăgit, însă vorobserva că nu o să aibă niciun regret.
Carieradumneavoastră ia avânt, va puteți implicacu folos în proiecte cu caracter social și umanitar.
Poți ierta, poți căpăta înțelepciunea de a depăși ultimele 6 luni din viața ta sentimentală.
Ești mai fermecătoare, atragi mai ușor priviri și toți ochii sunt ațintiți asupra ta, iar această stare de bine te copleșești, te simți adulată. Ai șansa să vindeci o traumă emoțională, o durere fizică.
Prin amici aveți posibilitatea de a atrage noi resurse în afacerile dumneavoastră și nu este vorba de sume mici sau modice; băncile tind să va creditez cu generozitate.
Vei avea ocazia de a obține o diplomă, un atestat sau de a pune în valoare un certificat obținut. De asemenea, este o ocazie autentică să te dezvolți spiritual, să capeți mai multă cunoaștere spirituală.
Se va încheia un capitol legat de trecutul tău. Poate fi vorba de încheierea unei relații toxice, în care nu ai fost apreciată, valorificată, o relație ținută ascunsă. Ai ocazia să ierți un fost partenerși să vindeci o rană emoțională.
Atitudinea pozitivă în față vieții se traduce mereu printr-o amliorare a stării de sănătate a dumneavoastră.
Este o idee bună să finalizați și să semnați contracte, deoarece există conjuncturi astrale favorabile de a obține câștiguri considerabile financiare.
Poți culege roadele profesionale ale unui proiect în care te-ai implicat alături de alte persoane. Ai ocazia să te bucuri de aprecieri, să te faci remarcată.
Un semn care va veni de undeva îți evidențiază adevărata față a unei persoane din anturaj, ceea ce poate fi de bine sau de rău. Posibil să închei o relație de prietenie care te-a dezamăgit, însă vei observa că nu o să ai niciun regret.
Sistemul imunitar are în continuare nevoie de stimulente, însă începe să lucreze din ce în ce mai eficient.
Văocupați cu eficiență de bani, deoarece aveți aplombul necesar de a negocia bine; veți avea succes în perioadă potrivită semnării de contracte.
Poți depăși ușor suferințele profesionale, legate de imagine și impunerea autorotății. Pe de altă parte, poate fi pentru unii nativi un moment de încununare a unor reușite profesionale.
Anumite acțiuni întreprinse în ultimele luni se pot bucura de stabilitate acum, dacă vei da dovadă de maturitate și înțelepciune, dar mai ales răbdare și perseverență.
Toate bune și frumoase, pentru că va simțiți grozav, ați slăbit atâtea kilograme câte v-ați propus.
Patronul spiritual al dumneavoastră începe să se ocupe de bunăstarea voastră și poate contribui la sporirea veniturilor directe, fără prea mare efort.
Este un moment oportun să culegi roadele unor studii, să intri în posesia unui atestat sau să te folosești de diplomele obținute pentru a ieși în față și a te remarca profesional.
Va merge bine în amor, aveți ocazia să puneți la punct probleme nerezolvate în trecut, puteți călători cu persoană iubită.
Țineți sub control tensiunea intraoculara, punând comprese calde cu infuzie de albăstrele și gălbenele, în proporții egale.
Fiți cu ochii pe sus, căci azi banii pică din cer; această posibilitate este puternică; ocazia de a prospera se poate manifestă cu ajutorul prietenilor.
A venit momentul să vezi într-o altă lumină capacitatea ta de a face bani. Pune-ți niște abilități în valoare pentru a-i ajuta pe ceilalți să rezolve un context financiar. Ține cont că și tu poți descoperi că poți face bani din talentele tale.
În cuplu pot apărea situații financiare care necesită rezolvare și sprijin partenerial. Poate partenerul de viață pierde o slujbă bine plătită sau poate are probleme cu o încasare, iar tu va trebui să-i fii alături și să dai dovadă de înțelegere. Acest aspect poate consolida relația. Pe de altă parte, această lunație poate scoate la suprafață niște secrete, infidelități, minciuni sau poate lumina viața intimă, cu vulnerabilitățile ei. Vei avea înțelepciunea să le ierți, mai ales dacă vin la tine ca o spovedanie.
Țineți sub control tensiunea intraoculara, punând comprese calde cu infuzie de albăstrele și gălbenele, în proporții egale.
Sunt posibile schimbări de direcție profesională, menite să va aducă mai aproape de puterea dorită, să va creeze oportunități noi de afaceri.
Sectorul parteneriatelor, al asocierilor și colaborărilor este vizat în mod direct de Luna Plină și fii pregătită să închei un astfel de capitol, cu toate că nu vei simți nici cel mai mic regret, ba chiar este posibil să apară altceva nou în viața ta profesională.
Veștile sunt bune, căci romantismul și intensitatea pasionala își dau mână în ceea ce va privește.
Scăderea puterii dumneavoastră de concentrare și dereglarea reflexelor pot fi combătute prin înlăturarea insomniilor.
Din punct de vedere financiar începe o perioadă în care este nevoie de prudență. Chiar dacă o sursă de venit se poate pierde, alta o va înlocui.
Simțiți nevoia de a va ridica deasupra realităților lumești, împovărătoare, simțiți nevoia de a luptă pentru drepturi egale, de a înlătura injustiția, sărăcia și mizeria, de a alinia marile suferințe ale omenirii prin schimbări de natură socială și materială.
Ai mai multă grijă la modul în care comunici cu cei din jur și mai ales la acțiunile pe care le faci, care uneori pot fi atât de impulsive sau negândite că pot aduce nemulțumiri celorlalți. Ai ocazia să-ți ceri iertare pentru ceva ce ai întreprins greșit în ultimele șase luni.
O atitudine mentală corectă influențează starea sănătății; asta presupune să va examinați emoțiile, să iertați pe toată lumea, să va iertați și pe dumneavoastră și să aveți credința.
Primiți un impuls din partea unei femei care va încurajează să porniți cu un mare elan într-un proiect destinat suplimentării veniturilor.
Poți să te pui în valoare și să te faci apreciată și chiar recunoscută datorită unui talent, unei pasiuni, hobby, pe care l-ai dus la rang de artă.
Acum ai șansa să culegi roadele a ceea ce ai întreprins în ultima jumătate de an. Poate fi vorba de vindecarea unei situații sentimentale, dar și de încheierea unei relații care nu este suficient de solidă.
O atitudine mentală corectă influentează starea sănătătii; asta presupune să va examinați emoțiile, să iertați pe toată lumea, să va iertați și pe dumneavoastră și să aveți credința.
Primiți un impuls din partea unei femei care va incurajează să porniți cu un mare elan într-un proiect destinat suplimentării veniturilor.
Implicațiile profesionale ale acestei lunații le vei resimți pentru că vei observa dintr-o altă perspectivă un context legat de carieră sau de relația cu superiorii. Poți vindeca o rană de autoritate sau poți schimba o strategie de atingere a unor obiective.
Dragostea familială este în prim-plan și e bine să cultivați legăturile de rudenie; acestea va vor da nu doar o stare de bine și de unitate, ci va vor putea inspiră să îndrăzniți să faceți mai multe cu viață dumneavoastră.
Ai ocazia să vindeci o rană de familie, o rană emoțională care poate proveni din trecutul tău, din copilăria ta.
Puneți banii pe care îi aveți la treabă și vi se vor întoarce și roadele unor investiții anterioare.
Este o perioadă bună să studiezi, să culegi roadele unui studiu, să dai un examen și să obții un certificat, un atestat, să dai un interviu și să obții o promisiune.
Ai ocazia să aduci o îmbunătățire remarcabilă relațiilor cu cei din jur, implicit cu persoana iubită, dacă-ți vei cere iertare pentru niște cuvinte spuse la nervi sau chiar tu vei ierta cuvintele mult prea directe, chiar agresive ale unei persoane.
Odihna face minuni pentru recuperarea energiilor, dar ulterior este nevoie să faceți mișcare pentru că enrgia să nu stagneze.
Toate tranzacțiile financiare se desfășoară într-o manieră cât mai transparența și mai oficială.
Proiectul la care lucrezi de jumătate de an are acum mari șanse să devină productiv, chiar să producă bani și te poți bucura de popularitate, de recunoașterea meritelor.
Este nevoie să dai mai multă valoare atât celor din jurul tău, partenerului, cât și propriei tale persoane. Ești mult prea ancorată în viața materială și uiți de spiritualitate, de emoție și romantism.
Sănătatea dumneavoastră este la cote cât se poate de bune, de aceea la tratamentele de înfrumusețare reacționați mai bine că oricând.
Patronul spiritual al dumneavoastră începe să se ocupe de bunăstarea voastră și poate contribui la sporirea veniturilor directe, fără prea mare efort.