Radu Banciu: Dacă am fi decenți, Ion Iliescu ar trebui să putrezească după gratii și, practic, să moară ca-n filmele cu proști (VIDEO)

Radu Banciu: Dacă am fi decenți, Ion Iliescu ar trebui să putrezească după gratii și, practic, să moară ca-n filmele cu proști (VIDEO)

Radu Banciu a vorbit în ediția de luni a emisiunii "Lumea lui Banciu" despre inculparea lui Ion Iliescu în Dosarul Mineriadei.

”A venit vestea, și mulți o așteptau – și noi suntem printre cei care tot dădeam refresh pe paginile agențiilor de presă-, cu Ion Iliescu. Ion Iliescu, convocat pentru crimă împotriva umanității în Dosarul Mineriadei. Evident, el nu are ce să-și reproșeze. Este vorba despre mineriada din 1990, când Iliescu a chemat minerii să facă un pic de curățenie, niște curat, cum se spunea atunci, în Piața Universității. Țineți minte că se circula greu în Capitală… Tot așa își amintește și Petre Roman, inculpat și el în dosar și care riscă pușcăria pe viață.

Este singura lege europeană asta care nu ține cont de vârstă, de situație, de circumstanțe, de notorietate și nici de specificul românesc: milă, prostie, îngâmfare, neglijență, nepotism sau neam-prostie. E o lege care, dacă e aplicată corect, cum am văzut și la Budapesta în cazul criminalilor de război, te ia din oală. Era un ungur, l-a luat la 98 de ani! Criminal de război, pușcărie. Se ascundea într-un bloc dezafectat de la marginea Budapestei. E în pușcărie acum. Nici dinți în gură nu mai avea.

Asta ar trebui să se aplice la noi. Dacă am fi decenți, Ion Iliescu ar trebui să putrezească după gratii și practic să moară ca în filmele alea cu proști: cum deschide ușa paznicul ăla și-l vede căzut acolo… Știți cum făceau comunișii: îl vedeau pe telectual așa, îngenuncheat un pic de ziceai că doarme, întâi îi dădeau două flegme în ochi, după care îi dădeau 120 de cizme în gură ca să fie sigur că doarme, apoi îl scoteau, îl târau așa într-o dâră de sânge, îl îngropau undeva zece metri mai departe sau îi dădeau foc. Nu avea dreptul să ajungă în cimitir. Era un om prea mic și regimul prea mare.

România nu și-a meritat evoluția, nu și-a meritat eroii de atunci, asta demonstrează foarte limpede tot ce s-a întâmplat după. Nimeni nu a încrcat nici măcar cinci minute să aloce pe zi acestor evenimente cât să spună că și-a făcut datoria.

O spunem încă o dată în numele celor care nu mai sunt, care sunt, dar nu mai au glas să strige, în numele celor care încă nu sunt: rușine să vă fie! Rușine să vă fie de la primul și până la ultimul care ați avut de-a face cu această țară ca reprezentanți politici în ultimii 27 de ani! Rușine să vă fie, derbedeilor!”, a afirmat Radu Banciu.

Radu Banciu: Dacă am fi decenți, Ion Iliescu ar trebui să putrezească după gratii și, practic, să moară ca în filmele cu proști

#DIRECT_ONE_0dri29#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:51 - TIR în valoare de 100.000 de euro din Polonia, descoperit la vama Nădlac II. Ce au descoperit polițiștii de frontieră
11:50 - O grupare care a furat din magazine bunuri de aproape 5 milioane de euro, din care făceau parte trei români, arestată în Marea Britanie
11:42 - Cristina Prună: Rolul USR în coaliția cu PSD, PNL și UDMR va fi acela de garant al implementării reformelor / Trebuie reduse cheltuielile statului, nu crescute taxele (VIDEO)
11:30 - Lucian Romașcanu: USR trebuie să își reseteze puțin discursul public. Eu îmi mențin părerea – și nu dau nume – că un partid democratic trebuie să rămână în opoziție (VIDEO)
11:18 - Preţul cafelei a atins un nivel record după seceta severă și prelungită din Brazilia
11:10 - Benea (PSD): România e la un moment de răscruce – pentru prima dată, în joc e chiar soarta democrației noastre / Nemulțumirile cetățenilor îi vizează nu atât pe politicieni, cât mai ales pe angajații din sistemele publice
11:06 - Rușii apelează tot mai mult la taxiuri pentru evacuări de pe frontul din Donețk. Unii au mutat muniție cu bicicleta / Cum s-a ajuns aici
10:50 - Aproximativ 2,6 milioane de români vor putea beneficia de cei 250 de lei de pe cardurile pentru alimente, începând de joi
10:45 - Istoricul de amenzi auto poate fi aflat online. Cum verifici un permis de conducere după nume
10:33 - Ce este „lerul”, cuvântul ciudat care apare în numeroase colinde, și în ce contexte mai e folosit (VIDEO)