Radu Banciu a vorbit în ediția de miercuri a emisiunii ”Lumea lui Banciu” despre zvonurile potrivit cărora Călin Popescu Tăriceanu ar urma să preia conducerea PNL.
”Dragi prieteni, a circulat astăzi zvonul că Tăriceanu, despre care s-a spus în repetate rânduri în spațiul media că este un trădător de cea mai joasă speță, ar putea să lase această alianță mult ticluită cu PSD-ul și să dea o mână de ajutor liberalilor, care acum nu mai au șef. Sigur, el s-ar întoarce să le pună în ordine pe toate, ar redeveni guru al PNL. Nu pot să spun Dumnezeu, că Dumnezeu e Nicu Dragnea.
Vreau să fac aici o precizare și sper să nu se supere pe mine domnul Dragnea. O să începem să-i spunem tot mai puțin Liviu, pentru că nu i se potrivește. Uite, vin eu în spațiul public și dau acest verdict: ar fi trebuit să-l cheme clar Nicolae Dragnea! Recunoașteți că sună mai bine? Nicu, tată! Nicu în sus, Nicu în jos!
Nicolae e al doilea prenume al său, asta cu Liviu îmi sună foarte prost. Nea Nicu, practic, este Dumnezeul PSD și nu numai al lui. De aceea, pe Tăriceanu nu pot să-l fac decât guru.
La capătul acestei zile în care i-au mijit multe intenții, până la urmă șeful ALDE s-a mărginit să facă o frază lungă, lungă și goală de sens, absolut ridicolă. Ne-a aburit. Putea să spună ”nu, nu, rămânem alături de PSD”. Gata! Virgulele dacă erau puse bine se înțelegea”, a afirmat Radu Banciu.
Radu Banciu: O să-i spunem tot mai puțin Liviu, că nu i se potrivește. Ar fi trebuit să-l cheme clar Nicolae Dragnea!
#DIRECT_ONE_blfp6j#