Al Pacino a jucat în filme cu care nu rezona, la 70 de ani, doar pentru bani: „Eram falit. Am avut 50 de milioane de dolari și apoi, deodată, n-am mai avut un sfanț”

Al Pacino scrie în memoriile sale recent publicate „Sonny Boy” că a fost forțat să facă schimbări dramatice în carieră după ce și-a pierdut toți banii din cauza unui contabil corupt care a executat în cele din urmă șapte ani și jumătate de închisoare pentru că a condus o schemă Ponzi. Contabilul a gestionat greșit fondurile câștigătorului Oscar, aducând economiile lui Pacino de la 50 de milioane de dolari la zero dolari, potrivit Variety.

Al Pacino a fost păcălit de propriul contabil

Potrivit lui Pacino, totul s-ar fi întâmplat în 2011 când a început „să primească avertismente că contabilul meu de la acea vreme, un tip care avea mulți clienți celebri, nu era o persoană de încredere”.

Actorul plătea deja „o sumă ridicolă de bani pentru a închiria o casă mare de lux din Beverly Hills”, apoi și-a dus întreaga familie într-o călătorie în Europa, unde a zburat cu diverși oaspeți peste ocean „pe un superb Gulfstream 550” și „a închiriat” un etaj întreg al hotelului Dorchester din Londra.”

Eveniment - 10 dec, 14:24

Românii care vor primi 600 de lei. Ce trebuie să facă pentru a intra în posesia lor

Când Pacino s-a întors la casa sa de la Hollywood, a devenit suspicios după ce și-a dat seama că finanțele sale nu s-au schimbat dramatic, în ciuda faptului că a cheltuit atât de mult în vacanță. „Și m-am gândit, este simplu. Este clar. Știu asta. Timpul s-a oprit în loc. M-a nenorocit”, scrie el.

„Eram falit. Am avut 50 de milioane de dolari, apoi, deodată, n-am mai avut un sfanț. Aveam proprietăți, dar nu aveam bani”, își amintește Pacino despre faptul că și-a analizat în sfârșit finanțele.

„În această afacere, când câștigi 10 milioane de dolari pentru un film, nu înseamnă 10 milioane de dolari. Pentru că după avocați, agenți și guvern, nu sunt 10 milioane de dolari, sunt 4,5 milioane de dolari în buzunar. Este foarte ciudat, felul în care se întâmplă. Cu cât câștigi mai mulți bani, cu atât ai mai puțini.”

„Sumele de bani pe care le-am cheltuit și pe ce s-au dus banii au fost doar pierderi”, adaugă el. „Peisagista primea 400.000 de dolari pe an și nu exagerez aceste lucruri. Pur și simplu asta s-a întâmplat și în rest. Rețineți, suma asta o plăteam pentru amenajarea unei case în care nici măcar nu am locuit.”

Pacino avea peste 70 de ani când a aflat că era falit

Pacino avea peste 70 de ani când a aflat că era falit, adăugând: „Nu mai eram tânăr și nu aveam de gând să câștig genul de bani din actoria din filmele pe care le-am făcut înainte. Zilele de plată cu care eram obișnuit pur și simplu nu mai apăreau. Mi-a fost mai greu să găsesc roluri făcute pentru mine.”

Înainte de a fi falit, Pacino spune că „făceam filme dacă credeam că am legătură cu rolul respectiv și simțeam că pot aduce ceva în plus”. Exemple care se potrivesc acestei mentalități de carieră au fost „Ocean’s 13” și „88 Minutes”, chiar dacă ultimul titlu s-a dovedit a fi „un dezastru”, potrivit actorului.

Însă, odată ce Pacino a intrat în faliment, a trebuit să renunțe la orice fel de mofturi și să înceapă să accepte orice rol care-i oferea bani mulți. De aceea a acceptat să joace în celebrul film al lui Adam Sandler „Jack and Jill” și a pus capăt interdicției de a face reclame. A filmat o reclamă la cafea cu regizorul Barry Levinson, de exemplu.

„‘Jack și Jill’ a fost primul film pe care l-am făcut după ce mi-am pierdut banii. Sincer să fiu, am făcut-o pentru că nu aveam nicio altă propunere”, scrie Pacino. „Adam Sandler m-a dorit și m-au plătit foarte mult pentru asta. Așa că am făcut-o. Îl iubesc pe Adam, a fost minunat să lucrez cu el și a devenit un prieten drag. De asemenea, se întâmplă să fie un actor grozav și un tip al naibii.”

Pacino și-a vândut și una dintre cele două case ale sale pentru a face bani și a început să plătească pentru organizarea de seminarii la colegii și universități, pentru care mai rar fusese plătit anterior: „Seminariile mele au fost o altă descoperire importantă. În trecut, obișnuiam să merg la colegii tot timpul și să vorbesc cu copiii de acolo, doar ca să-i cunosc și să performez pentru ei, într-un fel.

Le spuneam câte puțin despre viața mea și îi lăsam să-mi pună întrebări… Nu am fost plătit pentru asta. Apoi am făcut-o. Acum, că eram praf, m-am gândit: „De ce să nu fac asta?” Erau mai multe locuri în care puteam să merg și să susțin aceste seminarii. Nu neapărat universități. Știam că există o piață mai largă pentru asta. Așa că am început să călătoresc. Și am constatat că au funcționat. Publicul a venit pentru că încă aveam popularitate.”