Loredana Groza, una dintre cele mai cunoscute cântărețe din România, a oferit detalii despre momentul de la Festivalul Mamaia, când a îngenuncheat în fața lui Horia Moculescu. De asemenea, ea a vorbit și despre respectul pe care i-l poartă compozitorului, dar și de amintirile care o leagă de acest eveniment.
Vedeta a declarat că a fost foarte încântată când a aflat că va fi pe scenă alături de Horia Moculescu, la ediția aniversară a Festivalului mamaia.
Totodată, ea a susținut că s-a pregătit emoțional pentru acel moment.
„Mi-am zis că trebuie să lucrez la asta, nu trebuie să plâng, trebuie să cânt cu Horia, nu să plâng lângă Horia”, a povestit vedeta.
„La final, am căzut în genunchi la picioarele lui. Pur şi simplu aşa am simţit. În faţa unui guru al muzicii trebuie doar să îngenunchezi, nimic altceva. Mi s-a părut oricum prea puţin gestul meu. Dar a fost felul meu de a îmi arăta recunoștința, admirația și respectul pe care le am faţă de acest titan al muzicii româneşti!”, explică Loredana, potrivit Adevărul.