S-a aflat cine este „victima” lui Carla’s Dreams! Cui îi sunt dedicate versurile din ultima piesă: „Ce paradox…suferința ta înseamnă muzică de calitate pentru noi” (video)

S-a aflat cine este "victima" lui Carla's Dreams! Cui îi sunt dedicate versurile din ultima piesă: "Ce paradox…suferința ta înseamnă muzică de calitate pentru noi". Foto: captura video.

Carla’s Dreams a lansat un сântec nou. Melodia „Victima” face ravagii în mediul online. Videoclipul a ajuns în Top-ul preferințelor și a acumulat peste un milion de vizualizări pe YouTube.

Tensiunea atinge cote maxime

Au trecut doar două zile de la premiera piesei „Victima”, iar videoclipul acesteia a fost vizionat  și comentat de mii de români. Fanii trupei vor să afle cine a fost femeia despre care cântă solistul formațiunii. Vezi mai multe poze în galeria foto de AICI.

Citiți și Carla’s Dreams și-a dezvăluit identitatea în noul său videoclip

Internauții au încercat să înțeleagă mesajul ascuns al piesei și au presupus ce semnificație are numărul 413 pentru liderul trupei. Misteriosul Sergiu a decis să nu dezvăluie numele fostei sale, numind-o „perfecțiunea mea fără piedestal”.

„Ultima piesă din primii 10 ani Carla’s Dreams. Personală. Poate prea personală. Dar din acest moment e și a Voastră. V-am cuprins”, a precizat Carla’s Dreams pe rețelele de socializare.

Cine i-a furat inima lui Carla’s Dreams

Carla`s Dreams este unul dintre cei mai populari artiști din România, însă nici până astăzi nu și-a dezvăluit identitatea reală. Admiratorii trupei au lăsat sute de mesaje emoționante sub videoclipul publicat pe YouTube.

„Omule,  mi-aș da un an din viață ca să te cunosc, să stăm la o cană de vin și să descopăr sufletul ăla din tine. Mă omoară curiozitatea despre omul din spatele poeziei, care, cu timpul, va ajunge pe piedestalul unde stă, azi, Luceafărul. Real vorbind, nu aruncând cuvinte mari. Sunt convins că o întreagă țară este de acord cu ce am spus”, a scris unul dintre fani.

„Te lasă cu ochii în gol piesa asta. Și cu un gol în suflet. Dacă ar fi fost de altcineva cântată, era probabil o altă frumoasă melodie de dragoste. În această interpretare, pare dintr-o altă dimensiune, unde 4.13 minute nu măsoară timpul, ci îl comprimă, anotimp după anotimp… Este atât de reală, cuvintele acelea transmit atât de convingător tristețea, videoclipul are atâta greutate încât cuvintele simple pe care le cânți capătă valențe de roci metamorfice. E o pecete peste acești primi zece ani, în care ați imprimat simboluri peste simboluri.
Victima e iubirea însăși?!”, se arată într-un comentariu lăsat pe YouTube.

Un alt ascultător a presupus ce semnificație are 413, care apare în clip: „Acel 413 pentru Carla’s reprezintă ceva personal lui sau simbolurile până și pantofii roși și mesajul de pe pereții închisori Never explain never complain care m-am interesat și am vazut ce înseamnă este despre puterea neutralității”.

„Ce paradox … suferința ta înseamnă muzică de calitate pentru noi. Suntem cumva egoiști și parcă in mod inconștient așteptăm să mai ‘gustam’ din suferința ta și sa trăim toate stările astea o data cu tine. Poate ca suferința asta cumva imaginară e cea mai reala dintre toate, pentru ca e fix suferința de care ai nevoie. și o cauți, pentru ca nu te poți lipsi de ea”, a scris unul dintre admiratori.

Urmăriți B1TV.ro și pe