Drumul Naţional 7 a fost blocat, vineri seară, în judeţul Arad, în zona localităţii Bârzava, din cauza unui accident în care au fost implicate cinci vehicule: un TIR, un camion, un autoturism de teren şi două autoturisme mici.
Patru persoane au fost rănite, potrivit Mediafax.
Din primele informații, se pare că accidentul a avut loc pe fondul unei depăşiri neregulamentare, de unde a rezultat un carambol.
„Sunt patru persoane rănite, două fiind descarcerate. Toate au fost transportate cu ambulanţe la Spitalul judeţean Arad”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad, Camelia Tuduce.
Coloana de autoturisme pe ambele sensuri s-a întins pe trei kilometri.