Bârlad: Două pistoale şi 69 de cartuşe, descoperite de o angajată de la Salubritate într-un tomberon

Bârlad: Două pistoale şi 69 de cartuşe, descoperite de o angajată de la Salubritate într-un tomberon

Două pistoale şi 69 de cartuşe au fost găsite de către o angajată a Regiei locale de salubritate din Bârlad într-un coş de gunoi din zona centrală a municipiului, informează Mediafax. Poliţia nu a descoperit
deocamdată condiţiile în care armele şi muniţia au ajuns în acel tomberon.

Potrivit primelor informaţii oferite de organele de cercetare, cele două arme şi muniţia erau învelite într-o sacoşă de rafie în momentul în care au fost găsite de către angajatul regiei bârlădene.

„Punga cu cele două arme şi muniţia aferentă au fost luate acasă de către femeia care le-a găsit, crezând că este vorba despre nişte jucării. Abia a doua zi soţul acesteia şi-a dat seama că pistoalele sunt autentice şi a decis să le predea, împreună cu muniţia, Poliţiei Bârlad. În acest caz, au fost demarate o serie de cercetări pentru a se stabili provenienţa armelor şi a cartuşelor, urmând ca în acest sens să fie efectuată o expertiză tehnico-ştiinţifică”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub.

În urma unei prime examinări a armelor, poliţiştii au constatat că acestea au calibru opt milimetri şi sunt de fabricaţie italiană.

Tags: