Un bebeluş a fost operat cu succes de către medicii din Târgu Mures după ce fusese diagnosticat cu o malformaţie rară la inimă.
Copilul de numai cinci săptămâni a fost adus cu un elicopter SMURD la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară, în stare gravă, după ce doctorii de la maternitatea Panait Sârbu din Bucureşti i-au pus diagnosticul de malformaţie rară la inimă, cu care nu se poate trăi.
Starea bebeluşului nu s-a schimbat cât timp a durat transportul din capitală la Târgu Mureş. Băiatul a fost născut prematur şi are doar 2 kilograme şi 700 de grame.
Dr. Horaţiu Suciu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară Târgu Mures a făcut câteva declarați pe marginea cazului:
“Este un caz, un nou născut cu un diagnostic prezumiv foarte grav, a cărui stare s-a alterat în ultimele două zile. A fost o operaţie pe cord deschis, corecţia a decurs fără probleme, dar deocamdată suntem rezervaţi, pentru că este o intervenție de anvergură la un pacient foarte micuţ şi un organism foarte slăbit, fragil, într-un şoc cardiogen.”
Intervenția a durat mai bine de cinci ore. Malformaţia a constat în prezenţa unui obstacol în calea fluxului de sânge, sânge care stagna în plămâni.
Dacă recuperarea va decurge bine, medicii speră ca bebeluşul să aibă o nouă şansă la viaţă.