Circulația pe drumurle naționale 17A Sadova – Rădăuți și 2E Păltinoasa – Marginea este restricționat pentru anumite categorii de vehicule, informează printr-un comunicat Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.
Astfel, din cauza condițiilor meteo, pe DN 17A Sadova – Rădăuți este restricționată circulația pentru vehicule cu masa totală maximă admisă mai mare de 3,5 tone iar pe DN 2E Păltinoasa – Marginea circulația a fost restricționată pentru vehicule cu masa totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone.
Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere existente şi să echipeze vehiculele adecvat.