Constantin Răuță, ultimul condamnat la moarte din România, cere din nou anularea sentinței

Constantin Răuță, ultimul condamnat la moarte din România, cere din nou anularea sentinței

Ultimul român condamnat la moarte în regimul Ceauşescu îşi caută încă dreptatea în instanţă. Constantin Răuţă a fost judecat şi condamnat pentru trădare acum 35 de ani, iar acum cere din nou anularea sentinței.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis o cerere de revizuire a sentinţei, iar dosarul s-a întors la Tribunalul Militar Bucureşti, care a judecat joi primul termen într-un nou proces prin care fostul ofiţer cere reabilitarea după ce până acum două instanţe au menţinut decizia de condamnare la moarte dată în 1974.

„Am aflat întâmplator că azi se va discuta anularea deciziei de condamnare a mea la moarte în 1973, de regimul Ceaușescu. Ulterior am aflat că ședința este secretă, am putut să vorbesc numai cu grefiera. Nu am fost niciodată informator”, a declarat Răuță joi, precizând că următorul termen s-a stabilit pentru 3 mai.

Pedeapsa cu moartea a fost abrogată în România în 1990.

În anul 1973, Constantin Răuţă era încadrat la DIE şi „instruit să facă spionaj”, potrivit cererii acestuia de revizuire a sentinţei prin care a fost condamnat la moarte.

Constantin Răuță cere anularea deciziei de condamnare la moarte

Embed: