Crin Antonescu: Rămânem pe poziţii diferite faţă de preşedinte în legătură cu numirea procurorilor şefi

Crin Antonescu: Rămânem pe poziţii diferite faţă de preşedinte în legătură cu numirea procurorilor şefi

Președintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că în cadrul întâlnirii pe care a avut cu Victor Ponta și Traian Băsescu s-a discutat și despre „impasul” privind numirea noilor procurori şefi, însă punctele de vedere pe acest subiect continuă să rămână diferite.

“S-a discutat şi despre faptul că impasul în care s-a intrat cu numirea noilor conducători ai Parchetelor nu e de natură să amelioreze raportul MCV, dar aici ne-am spus fiecare punctele de vedere, care continuă să rămână diferite”, a spus Antonescu.

Președintele PNL consideră că șeful statului este înclinat spre negociere în legătură cu numirea procurorilor șefi , dar nu are parteneri de negociere.

„Preşedintele pare să fie înclinat către o negociere în legătură cu acest subiect, dar cred că nu are parteneri de negociere (…) Dar, din punctul meu de vedere, o asemenea negociere nu poate avea loc pentru că tocmai despre am vorbit, ba tocmai domnul băsescu cu deasupra de măsură, despre neamestecul factorului politic în mecanismele justiţiei. Or, atâta vreme cât avem în fine un ministru al Justiţiei cu reputaţie neconstestată şi ca magistrat şi ca om independent politic, nu văd care ar fi rostul unor negocieri politice în legătură cu asta”,a afirmat preşedintele Senatului, la Antena 3.

Preşedintele Traian Băsescu a respins propunerile de numire a lui Tiberiu Niţu şi Ioan Irimie pentru funcţia de procuror general şi, respectiv, cea de şef al DNA. (Detalii AICI)

Victor Ponta, Crin Antonescu şi Traian Băsescu s-au întâlnit marți seară, în jurul orei 20:00, în biroul preşedintelui Senatului. Printre subiectele discutate s-au numărat raportul privind Mecanismul pentru Cooperare şi Verificare (MCV) pe Justiţie, care urmează să fie publicat pe 30 ianuarie, combaterea terorismului, dar şi comasarea alegerilor prezidenţiale cu cele europarlamentare, lucru care ar duce la scurtarea mandatului preşedintelui Traian Băsescu. (Detalii AICI)