Ministrul propus al Finanţelor, Florin Georgescu, a anunţat că negocierile cu FMI vor începe joi.
„Noi vom respecta în mod strict ţinta de deficit pe 2012 din acordurile cu UE, FMI şi BM, care va fi negociată în zilele următoare. (…) Scrisoarea de intenţie va fi finalizată la sfârşitul acestei săptămâni, intenţia noastră fiind aceea de a o aproba în Guvern şi de a o înmâna misiunii FMI”, a precizat Georgescu la finalul întâlnirii tehnice pe care au avut-o miniştrii din Cabinetul Ponta, miercuri.
Florin Georgescu a ţinut să precizeze că noul Executiv are drept coordonată fundamentală continuarea acordurilor încheiate cu Uniunea Europeană, cu FMI, cu Banca Mondială în forma în care ele vor fi discutate şi finalizate ca efect al negocierilor în zilele următoare.
”Nouă ne trebuie această umbrelă de securitate financiară, şi anume acordul cu instituţiile financiare internaţionale, care îţi asigură un acces mai facil şi credibilitate pe pieţele financiare internaţionale”, a explicat Georgescu, citat de Agerpres.
Potrivit economistului, România va avea în 2012 un deficit bugetar sub 3%, cu toate cheltuielile pe care le presupun măsurile privind salariile şi pensiile.