Fostul ministru al Comunicațiilor Dan Nica, audiat ca martor în dosarul Poșta Română

Fostul ministru al Comunicațiilor Dan Nica, audiat ca martor în dosarul Poșta Română
Foto: romanialibera.ro

Dan Nica a fost audiat la instanţa supremă în dosarul Poşta Română. Fostul ministru al Comunicaţiilor a dat explicaţii în faţa instanţei în calitate de martor. Audierile au avut loc în şedinţă publică, după ce judecătorii au respins cererea lui Tudor Chiuariu de a declara şedinţa secretă, potrivit Capital.

Chiuariu solicitase acest lucru pe motiv că relatările presei aduc atingere demnităţii persoanelor cercetate. Însă procurorul de şedinţă a cerut respingerea cererii, spunând că aceasta vizează îngrădirea accesului la informaţii.

Nu am de unde să ştiu eu. L-am dat Poştei, ce au făcut mai departe să spună cei care ştiu mai bine„, a spus Nica, vizavi de imobilul care face obiectul acestui dosar.

Procurorii DNA susțin că, în perioada 2005-2007, mai mulți reprezentanți ai Poștei Române au contribuit la trecerea unui imobil din proprietatea statului în proprietatea unei companii private, act în care au fost implicați și doi membri ai Guvernului, fostul ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei Zsolt Nagy şi fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu.

Prejudiciul a fost evaluat la suma de 8,6 milioane de euro.