Guvernul USL, cel mai "cinstit" din istoria României: Care au fost miniștrii plecați pe motive de corupție

Guvernul USL, cel mai "cinstit" din istoria României: Care au fost miniștrii plecați pe motive de corupție
Foto: Ziarul de Vrancea

Guvernul USL, prezentat de liderii formaţiunii drept cel mai cinstit pe care l-a avut vreodată România se dovedeşte a fi departe de această titulatură. O duzină de miniştri au fost nevoiţi să se retragă din executiv în ultimul an, cei mai mulţi în urma unor acuzaţii de corupţie.

Cel mai recent caz este cel al ministrului liberal de la Transporturi, Relu Fenechiu, care a plecat din guvern în urma condamnării la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul Transformatorul.

În aprilie anul trecut , Victor Ponta anunţa că va face cel mai cinstit guvern pe care l-a avut vreodată ţara. La mai bine de un an de la declaraţia premierului, timp în care s-au schimbat două guverne, se poate observa cum Ponta a pierdut pe drum o serie de miniştri, 13 la număr,  după remanieri făcute în urma unor scandaluri. Iar majoritatea au fost acuzaţi de corupţie.

Ultima schimbare în cabinetul Ponta s-a produs la finalul săptămânii trecute. Condamnat la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul Transformatorul, liberalul Relu fenechiu a plecat de la Transporturi. Lista este însă una lungă. Primele scandaluri au apărut din aprilie 2012.

Victor Alistar, propus ca ministru delegat pentru strategii guvernamentale, s-a dovedit a fi incompatibil şi sub interdicţia de a ocupa funcţii publice. Pe 3 mai 2012, Ponta a fost silit să-l retragă. Imediat un nou scandal.
Corina Dumitrescu, de la  PSD, propusă ca ministru al Educaţiei, a început prin a avea probleme cu CV-ul .

Trecuse acolo că a studiat la  la Universitatea „Standford”.  Şi a sfârşit în centrul unui scandal de plagiat. Pe 6 mai anul trecut, Ponta a retras-o şi pe ea din viitorul cabinet, şi l-a numit la Educaţie  pe social democratul Ioan Mang. Care nu a stat decât o săptămână pe scaunul de ministru şi a fost demis tot în urma unui scandal de plagiat.

Următorul pe listă a fost liberalul Mircea Diaconu, găsit incompatibil după ce fusese în acelaşi timp şi directorul Teatrului Nottara şi senator. Pe 29 iunie 2012 a părăsit guvernul .

Luna august a adus următoarele plecări din guvern, pe fundalul scandalului de după eşecul referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. Ministrul de interne, social democratul Ioan Rus a demisionat. La fel a făcut şi liberalul Victor Paul Dobre, ministru delegat al Administraţiei, care este în atenţia parchetului în dosarul Referendumului.

Acuzat de ANI de conflict de interese  şi infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene, ca fost director al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, ministrul Sănătăţii Vasile Cepoi din PSD  a demisionat pe 1 octombrie.

O lună mai târziu declaraţi incompatibili au fost şi ministrul Transporturilor, liberalul Ovidiu Silaghi,  cel al Dezvoltării Regionale, Eduard Hellvig, ministrul pentru Dialog Social, social democratul Liviu Pop, şi  secretarul general adjunct al Guvernului, liberalul  Dan Mihalache. Dintre toţi, doar Mihalache  a demisionat, iar Silaghi , Helvig şi Pop şi-au păstrat portofoliile până în decembrie anul trecut.

Şi ministrul de externe, liberalul Andrei Marga a fost remaniat. S-a întâmplat anul trecut în august iar motivul nu a fost unul de corupţie ci  declaraţiile catastrofale făcute pe durata scurtului său mandat.

Remanieri cu scandal în Guvernul Ponta

Embed: