România va trece, duminică, 28 octombrie, la ora oficială de iarnă, când ceasurile se vor da înapoi cu o oră. Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 04:00 va deveni ora 03:00.
Sistemul de modificare a orelor are ca scop folosirea cât mai eficientă a luminii soarelui, pentru ca principalele activităţi umane să se poată desfăşura cât mai mult în timpul zilei.
CFR Călători informează că vor fi afectate un număr de 82 de trenuri din cauza trecerii la ora Europei Orientale.
Trenurile de călători vor pleca din stații după ora de vară până în noaptea de 27 spre 28 octombrie, la ora 04:00 care devine 03:00
În noaptea de 27 spre 28 octombrie 2012, când ora 4.00 devine ora 3.00, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4.00 vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.
Potrivit CFR Călători, trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinație.
De asemenea, având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de duminică, 28 octombrie 2012, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria și Ucraina, trenurile vor circula după orariile din mersul de tren în vigoare.