Un incendiu puternic a izbucnit, marţi dimineaţă, în Poiana Braşov, la un centru de închiriere a echipamentului de schi.
Pompierii au intervenit cu două autospeciale pentru a stinge focul, informează Mediafax.
Centrul de închiriere se află pe pârtia Bradul din Poiana Braşov, cea mai aglomerată staţiune. Incendiul a izbucnit la ora 04.00, când centrul era închis, iar în zonă nu se aflau mulți turiști.
Câteva persoane de pe pârtie au văzut flăcările și au anunțat imediat pompierii la 112.
„Ne-am deplasat imediat la faţa locului cu autospeciale din Poiană, după care auai ajuns şi autospeciale din Braşov. A ars centrul respectiv pe o suprafaţă de circa o sută metri pătraţi, dar cealaltă jumătate a centrului a fost salvată, precum şi echipamentele. Am reuşit să intervenim repede astfel încât incendiul nu a apucat să se extindă lapădurea aflată în imediata apropiere a centrului”, a spus Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.