LinkedIn, acuzată de folosirea datelor personale a clienților pentru atragerea de noi membri

LinkedIn, acuzată de folosirea datelor personale a clienților pentru atragerea de noi membri
Foto: businessinsider.com

Mai mulți clienți ai LinkedIn, operatorul celei mai populare rețele de socializare pentru profesioniști, au dat compania în judecată pentru folosirea datelor lor personale cu scopul de a atrage noi membri, informează Bloomberg.

Potrivit acestora, LinkedIn ar fi piratat conturile externe de email ale clienților şi ar fi descărcat datele lor de contact, pe care le-au folosit pentru a trimite mesaje unor potenţiali membri.

Aceștia au cerut judecătorilor să interzică companiei repretarea acestor fapte şi să îi impună returnarea veniturilor rezultate din folosirea identităţilor lor pentru promovarea site-ului în vederea atragerii de noi clienţi.

„Propriul site al LinkedIn conţine sute de plângeri legate de această practică”, se arată în plângerea depusă pe 17 septembrie.

Un purtător de cuvânt al LinkedIn, Doug Madey, a declarat că procesul este neîntemeiat, iar compania se va apăra.

Blake Lawit, directorul juridic al companiei, a scris pe blogul său că acuzaţia că LinkedIn ar accesa conturile de email ale clienţilor este neadevărată.

„Compania nu accesează conturile de email ale clienţilor fără permisiunea acestora. Nici nu pretinde că ar fi un client pentru a intra în contul de email al acestuia”, a spus Lawit care a precizat că LinkedIn nu trimite niciodată mesaje sau invitații pentru a deveni membru în numele niciunei persoane.

Tags:
Ultima oră
21:35 - Virgil Popescu, ministrul Energiei: OMV nu poate vinde acțiunile de la Petrom către o altă companie fără acordul statului român
21:30 - Violeta Alexandru: Rectificarea bugetară nu trebuie să pară ca și când ar fi o vânătoare de vrăjitoare, ca și cum așteptăm la cotitură un pretext contra unor miniștri
21:01 - Revoltă într-o comunitate din Spania, după ce un român a fost bătut până la comă de mai mulți interlopi. Indivizii, cunoscuți pentru faptul că atacă oamenii doar ca să se distreze (VIDEO)
20:53 - Alertă pentru turiștii din Bulgaria. Canicula a provocat importante incendii de vegetație
20:38 - Atacul asupra petrolierului Mercer Street, în care și-a pierdut viața un român | Ambasadorul român şi însărcinatul cu afaceri britanic, convocaţi la MAE iranian
20:07 - Traian Ogâgău, edilul din Sângeorz-Băi filmat când își umilea fiica, și-a pierdut mandatul. El și-a lăsat cumnatul primar interimar
20:04 - PSD: Este imperios necesară adoptarea legii consumatorului vulnerabil. Proiectul trebuie să fie înscris pe ordinea de zi din Camera Deputaților
19:39 - Elevii români au câștigat trei medalii de aur și una de argint la Olimpiada Internațională de Chimie. „E un rezultat cu adevărat excepțional”
19:18 - Cod portocaliu de caniculă în România. 7 Sfaturi care te vor ajuta să reziști în fața temperaturilor extreme
19:17 - Octavian Jurma: Întâmpinăm invazia de Delta cu cea mai mare relaxare din Europa. Relaxarea asta pe credit se va plăti în spitale, la toamnă