Ioana Năstase a susținut că nu a renunțat la divorțul de Ilie Năstase, deși au petrecut Paștele împreună: „Ne vom întâlni la tribunal”.
La finele anului trecut, Ioana Năstase a anunțat că a depus actele de divorț. Mai făcuse asta și în trecut, dar mereu s-a răzgândit. De data aceasta, a spus din capul locului că nu mai e loc de întoarcere.
Vedeta a afirmat și acum că procesul de divorț merge mai departe, chiar dacă au apărut împreună în diverse locuri și chiar au petrecut Paștele unul alături de celălalt.
Cei doi vor ajunge în fața judecătorilor pe 30 aprilie.
„Da, ne vom întâlni la tribunal. Divorțul continuă, lucrurile nu s-au rezolvat, așa că ne vom întâlni. Am petrecut Paștele împreună cu Ilie, mi se pare ceva normal. E ceva omenesc, nu mi se pare nimic deplasat (n.r. să aibă o relație bună cu Ilie Năstase)”, a spus Ioana Năstase, pentru SpyNews.
Întrebată cum se simte în această perioadă, care nu este una ușoară, Ioana Năstase a răspuns că e liniștită: „Sunt foarte bine, sunt liniștită. Momentan nu m-am gândit la o vacanță, dar mi-ar prinde bine, trebuie să recunosc”.