Statele Unite ale Americii sunt hotărâte să trimită astronauți pe Marte în anii 2030, iar orice program de explorare al NASA este orientat spre acest scop, a declarat șeful agenției spațiale americane.
„Un zbor uman spre Marte este astăzi destinația ultimă a umanității în sistemul nostru solar și este prioritatea NASA. Fiecare program de explorare spațială este aliniat pentru a susține acest obiectiv”, a spus Charles Bolden, la Washington, în cadrul unei conferințe despre cucerirea acestei planete, scrie TimesLive.
Barack Obama a propus recent Congresului o anvelopă de 17,7 miliarde de dolari pentru NASA în 2014, în scădere față de anii precedenți.
„NASA nu are în momentul de față capacitatea tehnologică de a trimite oameni spre Marte, dar cred că suntem pe un drum care ne va conduce acolo în anii 2030”, a mai spus șeful NASA.