Oana Pellea, supărată pe spectatorii care nu își închid telefoanele la teatru: „Am vrut să plec acasă”

Oana Pellea, supărată pe spectatorii care nu își închid telefoanele la teatru: „Am vrut să plec acasă”
Foto: cancan.ro

Actriţa Oana Pellea i-a criticat pe cei care nu respectă regulile atunci când vin la teatru. Supărată că a auzit mai multe telefoane mobile în timpul unui spectacol de miercuri, actrița a postat pe Facebook un mesaj în care mărturisește că a vrut să plece acasă după ce a auzit trei telefoane sunând.

„Azi, în timpul spectacolului, am vrut să plec acasă. La al treilea telefon ce suna în sală… am vrut să plec acasă! Nu am făcut-o din respect faţă de ceilalţi spectatori şi din respect faţă de partenerul meu de scenă… dar… am vrut realmente să plec acasă!. e trebuie să facem ca să vă convingem să închideţi telefoanele? Dacă nu îi respectaţi pe cei ce sunt în scenă… barem pe cei ce sunt în sală. Păcat. Mare Păcat. Trist.”, a scris Oana Pellea, potrivit EVZ.

Mesajul a primit numeroase comentarii în care utilizatorii şi-au arătat suportul pentru actriţă.

Tags: