Aproximativ 125 de persoane au fost rănite, dintre care cel puţin 13 grav, în urma ciocnirii a două trenuri sâmbătă seara la Amsterdam, potrivit oficialilor olandezi, citaţi de BBC News Online.
Coliziunea s-a produs în apropiere de Sloterdijk, la vest de capitala olandeză, însă niciunul dintre trenuri nu a deraiat.
Până la acest moment nu se cunoaște cauza coliziunii dintre trenul intercity şi trenul local.
Unul dintre trenuri făcea legătura între oraşele Den Helder şi Nijmegen, iar celălalt circula între Amsterdam şi Uitgeest, potrivit unui oficial al companiei de căi ferate.
Accidentul a avut loc într-o regiune aglomerată a reţelei feroviare olandeze, perturbând serviciile între Amsterdam şi Haga, precum şi spre aeroportul Schiphol.
Unele victime au suferit fracturi ale oaselor şi răni la gât. Toţi pasagerii au fost ajutaţi să iasă din vagoane, iar cei răniţi au fost transportaţi cu ambulanţele la spital.
Autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele accidentului.