Aici se mănâncă pe rupte! Cel puțin 10.000 de shaorma vândute zilnic într-un oraș din România

Aici se mănâncă pe rupte! Cel puțin 10.000 de shaorma vândute zilnic într-un oraș din România
Sursă Foto: Freepik.com
Cererea uriașă de shaorma a transformat Iașiul într-un punct de referință la nivel național. Volumul comenzilor zilnice este peste așteptări. Estimările indică vânzări de cel puțin 10.000 de porții în fiecare zi.

Chiar dacă analiza se bazează pe datele unui singur operator de tip fast-food și ia în calcul doar consumul locuitorilor din municipiu, imaginea de ansamblu este, cel mai probabil, mai amplă.

Cum a ajuns Iașiul un oraș mult mai mare decât o arată cifrele oficiale

Dincolo de cifrele oficiale, Iași se dovedește a fi un oraș mult mai dinamic și mai populat decât pare la prima vedere. Recensământul din 2021 indică 271.692 de locuitori și îl plasează pe locul al treilea în România, după București și Cluj-Napoca. În realitate însă, imaginea este mai complexă.

Statutul de centru universitar atrage anual zeci de mii de studenți. În același timp, orașul este permanent animat de turiști și de persoane care fac naveta din localitățile din jur. Toate aceste fluxuri transformă Iașiul, în multe perioade ale anului, într-un spațiu mult mai aglomerat și mai vibrant decât o arată datele oficiale.

Cât de mare este, de fapt, consumul real de shaorma în Iași

Într-un oraș în care oferta este la fiecare colț, cererea pare să nu doarmă niciodată. Reprezentanții industriei locale spun că vânzările sunt constante, atât ziua, cât și noaptea. Acest ritm este susținut de numărul mare de shaormerii din Iași.

„Gândiți-vă că sunt cel puțin 50 de shaormerii în oraș și gândiți-vă și la cei care mănâncă noaptea”, a explicat un director de producție, citat de Ziarul de Iași.

Din interiorul industriei vin și estimări concrete. „Numai de la noi ieșenii mănâncă zilnic circa 1.000 – 1.500 de porții de shaorma. Asta înseamnă că în tot Iașiul se consumă în fiecare zi cel puțin 10.000 de porții, dar cred că și mai mult”, a spus unul dintre antreprenorii din domeniu.