Papa Benedict al XVI-lea se retrage din fruntea Bisericii Catolice: Nu mai are "forțele" necesare pentru a conduce

Papa Benedict al XVI-lea se retrage din fruntea Bisericii Catolice: Nu mai are "forțele" necesare pentru a conduce
Papa Benedict al XVI-lea și-a anunțat, luni, retragerea din fruntea Bisericii Catolice, mandatul său urmând să înceteze la data de 28 februarie, informează Mediafax."Papa a anunţat că va renunţa la ministerul...

Papa Benedict al XVI-lea și-a anunțat, luni, retragerea din fruntea Bisericii Catolice, mandatul său urmând să înceteze la data de 28 februarie, informează Mediafax.

Papa a anunţat că va renunţa la ministerul său la ora 20.00 (21.00 ora României), la 28 februarie. Atunci va începe perioada «sede vacante» (locul vacant)„, a precizat purtătorul de cuvânt Federico Lombardi.

Papa și-a motivat decizia spunând că nu mai are „forțele” necesare pentru a conduce Biserica Catolică în continuare.

„După ce mi-am analizat conştiinţa în faţa Domnului, în diverse rânduri, am ajuns la certitudinea că forţele mele, din cauza vârstei mele avansate, nu mai sunt apte pentru exercitarea într-un mod adecvat a ministerului petrinian”, a spus Papa.

Printre posibilele motive pentru care Papa Benedict al XVI-lea a decis să se retragă se regăsesc problemele de sănătate și scandalurile sexuale din interiorul Bisericii Catolice.

Papa Benedict al XVI-lea a fost ales al 256-lea papă din istorie în 2005, fiind urmașul Papei Ioan Paul al II-lea. În vârstă de 85 de ani, actualul papă a manifestat, în timpul mandatului său, dorința ca Biserica Catolică să se întoarcă la valorile conservatoare pentru a contracara secularismul.

Precedenta demisie a unui papă a avut loc în 1415, când Papa Grigore al XII-lea a demisionat pentru a pune capăt unei schiseme a Bisericii Catolice.

Papa Benedict al XVI-lea se retrage din fruntea Bisericii Catolice

Embed:
Ultima oră
13:59 - Ionel Ganea a vorbit despre accidentul în care i-a murit fiul de 2 ani: „Eu și soția mea am rămas cu dorul care nu pleacă niciodată”. Gestul făcut în memoria lui Alexandru
13:57 - Schimb dur de replici în Parlamentul European. De ce a criticat Manfred Weber moțiunea PSD-AUR și ce a spus despre Simion: „Am fost fericit”
13:45 - Un bărbat a cumpărat un seif cu 15 euro și a găsit un lingou de aur de peste 30.000 de euro. Ce va face cu acesta
13:39 - PSD cere liberalilor să nu îl mai susțină pe Ilie Bolojan. Ce ascunde mișcarea oamenilor lui Sorin Grindeanu și ce planuri se fac în PNL în spatele lui Bolojan
13:31 - Cum vede Marcel Iureș prețurile și taxele tot mai mari: „Faptul că mănânci doar trei roșii în loc de cinci e perceput ca o catastrofă. Noi am trecut prin ceva de 100 de ori mai greu”
13:29 - AUR l-a „înlocuit” deja pe Bolojan. Scenă ironică în Parlament, la citirea moțiunii: „Domnule prim-ministru, Nini Săpunaru”
13:14 - Octavian Oprea, deputat PNL: „PSD minte cum respiră.” Ce se întâmplă de fapt cu demnitarii pe care PSD susține că i-a retras din funcții
13:05 - O cafenea din Stockholm, condusă de inteligență artificială. „Mona” angajează oameni și face greșeli bizare
12:59 - Cine ar putea fi viitorul premier, dacă Ilie Bolojan cade? Reacția lui Nicușor Dan
12:58 - Constantin Toma spune că va urma un Guvern PSD-AUR: Premierul să fie de la PSD, care a declanșat această nenorocire