Octavian Oprea, deputat PNL: „PSD minte cum respiră.” Ce se întâmplă de fapt cu demnitarii pe care PSD susține că i-a retras din funcții

Octavian Oprea, deputat PNL: PSD minte cum respiră. Ce se întâmplă de fapt cu demnitarii pe care PSD susține că i-a retras din funcții
Sursă foto: Facebook/Octavian Oprea

Deputatul liberal Octavian Oprea îi atacă dur pe social-democrați, susţinând că mint când afirmă că și-au retras demnitarii și îl dă drept exemplu pe Dragoș Cristian Vlad, președintele Autorității pentru Digitalizarea României.

Ce reproşează Octavian Oprea PSD?

Deputatul PNL Octavian Oprea susţine că declaraţiile Partidului Social Democrat privind retragerea demnitarilor susţinuţi politic sunt doar minciuni şi că, în realitate, oamenii PSD din unele rămân „ancorați” în funcţii. Potrivit parlamentarului PNL, PSD afirmă că pleacă din guvern, dar păstrează oameni în punctele-cheie în care „se decid bani, contracte şi proiecte importante”.

„PSD minte cum respiră.

Partidul Social Democrat a transmis un comunicat prin care încearcă să le vândă românilor ideea că toți demnitarii susținuți de PSD și-au depus demisiile.

FALS !!!

Șefii de agenții au rămas bine ancorați în funcții, iar unul dintre cele mai clare exemple este Dragoș Cristian Vlad, președintele Autorității pentru Digitalizarea României, susținut de PSD pentru ocuparea acestei funcții de demnitate publică.”, scrie Octavian Oprea, deputat PNL

Nereguli la Autoritatea pentru Digitalizarea României

Iar dacă a venit vorba despre șeful ADR, Dragoș Cristian Vlad, deputatul liberal afirmă că responsabilitatea pentru ceea ce el numeşte „dezastrul de la ADR” nu poate fi transferată între birouri şi că rezultatele pentru proiecte majore sunt „jenante”.

„Responsabilitatea pentru dezastrul de la ADR nu mai poate fi pasată de la un birou la altul. Cloudul guvernamental, proiect de peste 550 de milioane de euro, finanțat prin PNRR, a ajuns să fie prezentat cu rezultate jenante: 9 aplicații migrate din 41 asumate, cu riscul pierderii a aproximativ 50 de milioane de euro.
În același timp, din cauza incompetenței și a eludării prevederilor legale de către președintele Dragoș Cristian Vlad, Autoritatea pentru Digitalizarea României are astăzi toate achizițiile blocate iar implementarea Platformei Naționale de Interoperabilitate este cu totul în aer!
Digitalizarea României nu se poate face cu comunicate mincinoase, cu șefi ținuți în funcții pe criterii politice și cu oameni care blochează proiecte vitale pentru stat. PSD spune că pleacă, dar își lasă oamenii în punctele-cheie, acolo unde se decid bani, contracte și proiecte importante.
Îi cer public domnului Dragoș Cristian Vlad să își înainteze de îndată demisia de onoare. România nu își permite să piardă bani europeni și ani întregi de reforme pentru ca PSD să își protejeze sinecurile.”, mai scrie Octavian Oprea.