Președintele Consiliului de Administrație al Spitalului Județean de Urgență Ploiești, medicul Mirela Neagu, și cei doi membri în CA numiți din partea Consiliului Județean Prahova au demisionat din funcții, după o recomandare venită din partea Ministerului Sănătății.
Recomandarea vine în urma anchetei efectuate la spitalul din Ploiești, scrie Mediafax.
„În raportul Corpului de Control a fost o recomandare de schimbare a componenţei Consiliului de Administraţie. Eu le-am citit această recomandare şi ei şi-au dat demisia”, a spus Mircea Cosma, președintele CJ Prahova.
Controlul de la spital a fost făcut după ce chirurgul Dan Oprea a acuzat subfinanțarea, lipsa medicamentelor și a materialelor sanitare din spital, dar și neimplicarea autorităților.