PSD o ironizează pe Oana Gheorghiu. Tensiunile politice se amplifică înainte de votul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Mai mulți lideri ai PSD au reacționat dur după ce vicepremierul Oana Gheorghiu a transmis un mesaj parlamentarilor.
Printre cei care au criticat public inițiativa se numără fostul ministru al Finanțelor, Adrian Câciu, dar și deputata Diana Tușa, ambii lansând atacuri directe în spațiul online.
Fostul ministru al Finanțelor a avut o reacție ironică, exprimată într-o postare pe Facebook, în care a folosit un ton sarcastic la adresa vicepremierului.
„Mi-a scris Oana Gheorghiu! 99% din români nu știu cine este Oana Gheorghiu! Dar, sigur, 85% din români nu își doresc ce își dorește Oana Gheorghiu! Iar „adevărul” Oanei Gheorghiu este o minciună în spatele căreia se ascund interese de miliarde de euro. Ale unora, 1%, care o vor pe Oana să semneze! Noi nu! Pa, Oana! Ia-l și pe Ilie”, a scris Câciu.
Într-un mesaj amplu publicat tot pe Facebook, Diana Tușa a criticat conținutul apelului transmis de vicepremier, pe care îl consideră bazat pe sloganuri și lipsit de transparență.
„Am primit în această seară un e-mail „emoționant” de la doamna viceprim-ministru, Oana Gheorghiu, în care mi se explică, printre sloganuri vechi și noi, că vânzarea accelerată și netransparentă a pachetelor din companiile strategice ale statului (energie, transport, infrastructură critică) ar fi „reformă”. Nu jaf mascat!
Doamnă Oana Gheorghiu, cedarea prin vânzări grăbite și opace a controlului asupra activelor esențiale pentru siguranța națională #nu este reformă! Este un risc major pentru #independența economică și securitatea României.
Românii au tot dreptul să întrebe: de ce acum, în criză energetică? De ce netransparent? De ce unui cerc restrâns? De ce companii cu profit de sute de milioane de euro pe an sunt subevaluate? Nu a strigat nimeni ”Nu ne vindem țara!” Au pus doar întrebări legitime, nu manipulări, cum le spuneți dumneavoastră.
Am să vă rog și eu ca, uitându-vă în oglindă, să vă răspundeți la o singură întrebare: dumneavoastră, ca unul dintre inițiatorii acestui jaf strategic pe care încercați să-l mascați în „reformă”, vă pasă vreun pic de țara pe care o lăsați în urmă?”, a scris Diana Tușa pe Facebook.
Vicepremierul a explicat că a trimis mesaje individuale tuturor parlamentarilor, cerându-le să analizeze cu atenție situația înainte de votul asupra moțiunii de cenzură.
„Le-am adresat un apel la înțelepciune și curaj.
Am atașat acestui mesaj raportul exploratoriu privind posibilitatea listării unor companii de stat – documentul original, exact așa cum a fost prezentat în ședința de Guvern din 16 aprilie și publicat imediat pe site-ul oficial al Guvernului.
Am făcut acest demers pentru că fiecare parlamentar are dreptul să își exprime votul la moțiunea de cenzură având la dispoziție toate informațiile corecte, nu versiunea lor denaturată.
Moțiunea de cenzură se bazează pe un narativ fals: că acest guvern ar vrea să „vândă țara.” Nu este nimic altceva decât o manipulare menită să creeze isterie în societate, construită pe reminiscențele anilor ’90, când același slogan a creat spațiul în care alții au devalizat-o, au furat-o și au folosit-o exclusiv în interes propriu.
Am toată convingerea că reprezentanții aleși ai poporului român își vor exercita votul de marți nu din obediență față de un șef de partid, ci din respect pentru românii care le-au oferit încrederea lor.
Istoria îi va reține cu recunoștință pe cei care au salvat țara de la haos, nu pe cei care au împins-o către el.”, a scris Oana Gheorghiu pe Facebook.
Schimbul de replici dintre reprezentanții PSD și vicepremier vine cu doar câteva zile înainte de votul decisiv din Parlament. În acest context, presiunea politică crește, iar fiecare vot devine esențial pentru soarta Guvernului Bolojan.