Preşedintele Paraguayului ar putea fi suspendat pentru înăbuşirea revoltei unor ţărani care doreau pământ

Preşedintele Paraguayului ar putea fi suspendat pentru înăbuşirea revoltei unor ţărani care doreau pământ
Preşedintele Paraguayului este supus unei proceduri de suspendare de către Parlament pentru rolul important jucat în înăbuşirea revoltei unor ţărani care doreau pământ. Camera Deputaţilor a aprobat deja...

Preşedintele Paraguayului este supus unei proceduri de suspendare de către Parlament pentru rolul important jucat în înăbuşirea revoltei unor ţărani care doreau pământ. Camera Deputaţilor a aprobat deja suspendarea, iar decizia finală urmează să fie luată vineri de Senat.

Președintele Fernando Lugo a apărut la televiziunea națională imediat după ce deputații au decis suspendarea și a declarat că este pregătit să facă față acestei proceduri, cu toate consecințele ce decurg din ea.

„Primul lucru este să onorez voința exprimată la urne și să evit, încă o dată în istoria republicii, o afacere politică ce deposedează poporul de privilegiul suveran de a-și alege șeful statului exprimat prin votul liber și universal”, a spus acesta.

Liderul paraguayan a declarat că indiferent de decizia senatorilor, el nu va demisiona. Dacă va fi suspendat, președintele va fi judecat în cadrul unui proces caracterizat drept politic.

„Domnia legii ar trebui să existe și un proces ar trebui să aibă loc”, a declarat Victor Bogado, președintele Camerei Reprezentanților.

Oamenii îl susțin pe președinte, pe care-l consideră nevinovat.

„Cred că a fost numai în 2008 când am început, noi, poporul paraguayan în frunte cu Lugo, un proces de schimbare, care a avut luminile și umbrele lui. Dar am făcut totul împreună”, a declarat un susținător al președintelui.

„Procesele politice au fost mereu folosite în țara noastră ca să distrugã procesul democratic. Vrem doar ca voința poporului să fie respectată…oamenii au ales în 2008 un guvern care trebuie să continue până în 2013”, spune un alt susținător al președintelui Lugo.
 
17 persoane au murit în incidentele de săptămâna trecută când poliția a încercat să alunge 150 de țărani de pe un lot de pământ care aparține unui politician.

Avocații țăranilor au afirmat că proprietarul s-a folosit de influența sa politică pentru a lua pământul de la stat în urmă cu câteva zeci de ani.