Preşedintele fondator al PNL 1990, Radu Câmpeanu, se află internat în continuare la secţia de terapie intensivă a Spitalului Floreasca din Capitală, starea lui fiind stabilă, au declarat luni apropiaţi ai familiei, potrivit Mediafax.
Câmpeanu, în vârstă de 91 de ani, a fost internat vineri noaptea, la terapie intensivă, cu o infecţie respiratorie. Familia sa a solicitat ambulanţa, după ce acesta a acuzat dureri în piept şi oscilaţii de ritm cardiac.
În 2011, Câmpeanu a suferit un infarct şi a fost internat la Institutul Fundeni, fiindu-i montat un stent.