Sighișoara face parte din cele 60 de orașe din întreaga lume (40 de orașe sunt din SUA) pentru care Google a lansat hărțile „3D”.
Cei care doresc să se plimbe prin Cetatea Sighișoarei în mod virtual, o pot face, foarte simplu: se accesează Google Maps, se caută „Sighișoara” și, de acolo, totul se poate face cu point and click. Interfața este intuitivă, „mersul virtual” fiind deprins foarte ușor chiar și de către cei nefamiliarizați.
După ce Google maps afișează harta orașului văzută din satelit, tot ce aveți de făcut este să îndreptați pointerul mouse-ului spre centrul orașului și să dați dublu click de câteva ori. În momentul în care ați „coborât” suficient de mult, vederea de sus se schimbă cu o vedere stradală, așa cum se poate observa în fotografie. Datorită faptului că, din motive tehnice, harta 3D nu este completă, nici punctele de intrare în ea nu se află pe toată suprafața orașului. Un punct de intrare identificat de noi este bulevardul cel mai larg al orașului, și anume Bulevardul Matei Basarab.
Sighișoara în Google Maps, Bulevardul Matei Basarab![]()
Realizarea acestor hărți virtuale se bazează pe plimbarea, cu un mijloc de locomoție, a unui echipament fotografic ce surprinde imagini la 360 de grade, iar accesul pe unele alei din cetate este limitat la traficul pietonal. Aceste imagini sunt, ulterior, combinate cu ajutorul unui program special, care, între altele, protejează (prin blurare) chipurile trecătorilor și plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor.