Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a convocat joi Comandamentul de Iarnă, unde a transmis ca materialul antiderapant să fie în continuare împrăștiat pe străzile principale din municipiu.
„Este posibil să ne confruntăm cu o perioadă dificilă. Să fim pregătiți pentru a nu avea probleme. Pentru cele trei zile, continuăm cu materialul antiderapant și spre seară venim să pluguim arterele principale. Pe primul plan sunt arterele principale și podurile, trecerile sub nivel. Dacă încep zăpezile mari, trebuiesc identificate toate locurile unde sunt fabrici de pâine, pentru ca aprovizionarea să nu fie afectată”, a declarat edilul.
Oprescu a mai spus că în București sunt peste o mie de oameni fără adăpost, pentru care Primăria dispune de o capacitate integrală de cazare.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi o atenţionare cod galben de ninsori, viscol și polei pentru toate regiunile ţării, valabilă până duminică seara.
Vezi AICI cum se circulă în București.
Vezi AICI starea drumurilor din țară.