Surse: Pentru eliberarea ostaticilor francezi din Niger s-au plătit cel puțin 20 milioane euro

Surse: Pentru eliberarea ostaticilor francezi din Niger s-au plătit cel puțin 20 milioane euro
Pentru eliberarea celor patru ostatici francezi răpiți în septembrie 2010 în nordul Nigerului, de către islamiști înarmați, a fost plătită o sumă cuprinsă între 20 și 25 milioane euro, potrivit unei surse...

Pentru eliberarea celor patru ostatici francezi răpiți în septembrie 2010 în nordul Nigerului, de către islamiști înarmați, a fost plătită o sumă cuprinsă între 20 și 25 milioane euro, potrivit unei surse apropiată negociatorilor, citată de AFP.

Între 20 şi 25 de milioane de euro au fost plătiţi în schimbul eliberării ostaticilor francezi„, a declarat sursa.

Se pare că suma a fost plătită atât răpitorilor, cât și intermediarilor care, pe teren, au jucat un rol important în eliberarea ostaticilor.

Pe de altă parte, Franța a dezmințit în mod oficial că ar fi plătit vreo răscumpărare.

Cotidianul francez Le Monde, care citează miercuri „o sursă franceză care cunoaşte detaliile acestei operaţiuni„, scrie că „peste aproximativ 20 de milioane de euro” au fost plătiţi în schimbul eliberării celor patru ostatici francezi.

Cei patru foşti ostatici francezi au plecat, miercuri dimineaţă, de pe aeroportul de la Niamey (Niger), la bordul unui avion, cu direcţia Paris.

Tags: