Ofițerii Serviciului Anticorupție Dolj au arestat, joi seară, doi polițiști de la Centrul de Arest Preventiv al IPJ Dolj, după ce au fost prinși în flagrant în timp ce primeau mită pentru a-i da un telefon mobil unui arestat. Potrivit Gazeta de Sud, în momentul în care și-a dat seama că va fi prins, unul dintre polițiști a încercat să înghită 150 euro.
Agenții au fost vizați de Serviciul Anticorupție după ce, miercuri, o craioveancă s-a plâns că un polițist din cadrul IPJ Dolj i-a cerut 250 euro pentru a-i da un telefon mobil prietenului ei, care este încarcerat.
Se pare că femeia s-a întâlnit, miercuri seară, cu unul dintre polițiști, agentul Vasile Bogdan Stirlea, pentru a-i da telefonul mobil și cei 250 euro. Ofițerul a fost reținut de agenții Anticorupție imediat după ce a luat banii și telefonul.
Stirlea a recunoscut că este intermediarul ”afacerii”, însă o parte din bani urma să ajungă la colegul său, Daniel Gheorghe Bulat, care trebuia să livreze telefonul mobil.
Polițistul reținut a acceptat să colaboreze cu anchetatorii și s-a dus să se întâlnească cu Bulat, căruia i-a dat cei 150 euro și telefonul mobil.
Agentul Bulat i-a povestit colegului său cum intenționează să livreze telefonul, discuțiia fiind înregistrată. În momentul în care și-a dat seama că va fi prins, acesta a băgat cei 150 euro în gură și a încercat să îi înghită., fără șanse de reușită.
Judecătorii de la Tribunalul Dolj au dispus arestarea preventivă a celor doi polițiști pentru luare de mită.