Vaslui: Un bătrân, în stare gravă la spital după ce a fost atacat de o haită de câini

Vaslui: Un bătrân, în stare gravă la spital după ce a fost atacat de o haită de câini
Foto: bzi.ro

Un bătrân de 65 de ani din municipiul Vaslui a ajuns, marți seară, în stare gravă la spital după ce a fost mușcat de o haită de câini, relatează Mediafax.

Potrivit polițiștilor, bărbatul a fost mușcat de cel puțin șase câini în suburbia Gura Bustei, unde victima deţine un teren de aproximativ cinci hectare, în apropierea unei păduri.

Deocamdată, nu ştim în ce condiţii a fost muşcat bărbatul, fiind continuate cercetările în acest caz. În momentul în care starea de sănătate a victimei va permite, atunci va fi audiată pentru a se stabili împrejurările în care a avut loc incidentul„, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Mihaela Ştraub.

În cursul serii de marţi, bărbatul de 65 de ani se afla internat la Secţia de Reanimare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Pacientul prezintă un număr de 39 de plăgi muşcate pe braţe, antebraţe şi gamba stângă, fiind supus unei intervenţii chirurgicale de suturare a rănilor. De asemenea, bărbatul a fost vaccinat antitetanos, în prezent aflându-se internat la Secţia de Reanimare„, a precizat managerul SJU Vaslui, Ana Rinder.

Bărbatul a fost descoperit de o rudă care a sunat la numărul unic de urgență 112.