Indicii bursieri au indicat, marți, la deschiderea ședinței bursiere de la New York o creștere de aproximativ 1 procent, în ceea ce pare a fi o revenire după prăbușirea de luni. Investitorii sunt încă în expectativă în așteptarea unui mesaj al Rezervelor Federale care să indice că SUA are un plan clar de combatere a instabilității financiare, potrivit Reuters.
Acțiunile au suferit pierderi importante luni după ce, vineri, agenția Standards&Poor a coborât ratingul de țară al SUA cu un nivel.
Indicii bursieri S&P și Nasdaq au căzut cu peste 6 procente iar Dow a pierdut mai mult de 5 procente în ceea ce a fost cea mai aglomerată zi de tranzacționare de la prăbușirea fulgerătoare din mai 2010. Indicele de volatilitate CBOE a crescut cu 50%.
Știre în curs de actualizare.