Victor Ponta, la lansarea proiectului laser ELI-NP: Este cel mai mare proiect la nivel bugetar, de peste 260 milioane euro (VIDEO)

Aflat la Institutul de Fizică de la Măgurele pentru lansarea proiectului ELI-NP, premierul Victor Ponta a declarat că acesta este cel mai mare proiect la nivel bugetar al României, depășind suma de 260 milioane euro.

Mă bucur că astăzi avem ocazia să pornim acest proiect”, a declarat Ponta.

În urmă cu doi ani, cei care au auzit de proiect au luat în râs acest proiect. (…) Din fericire au fost oameni care au avut mai multă încredere. Unul dintre oamenii care a contribuit foarte mult ca acest proiect să existe și să poată să înceapă astăzi este domnul comisar Hahn căruia vreau să îi mulțumesc încă odată și să constat că așa cum se întâmplă de multe ori oameni din afara României au mai multă încredere în România decât avem noi înșine”, a precizat Victor Ponta.

Primul ministru a mai susținut că și în România se pot întâmpla lucruri pe care mulți nu le credeau posibile.

Pentru mine astăzi va fi ziua în care o să încerc să transmit tuturor încrederea că se pot întâmpla lucruri în România, lucruri pe care nu le credeam posibile. Da, putem să avem cel mai mare proiect de cercetare finanțat din fonduri europene și este cel mai mare proiect, vorbesc ca sumă, este 260 milioane euro”, a afirmat premierul, care a catalogat acest proiect ca fiind unul istoric.
 

Victor Ponta, la lansarea proiectului laser ELI-NP

Embed:

 

Ultima oră
22:33 - A luat câteva lingurițe de înghețată și a murit. O ieșire cu prietenii a unui adolescent de 16 ani s-a transformat într-o tragedie
22:32 - Bolojan: PSD a dinamitat coaliția. PSD și AUR să vină cu soluțiile, că au demonstrat că au majoritate / Grindeanu nu are percepția că dacă muncești, o faci natural. Pentru el, trebuie să fii în campanie electorală ca să muncești (VIDEO)
22:04 - Un post de radio britanic a anunțat din greșeală moartea regelui Charles. Cum s-a produs eroarea care a provocat panică
21:58 - Bolojan explică de ce proiectul reactoarelor nucleare de la Doicești e păgubos pentru noi și bate obrazul americanilor: „Mie mi s-a părut responsabil că dacă îți respecți partenerii, să-i informezi. E vorba de banii României” (VIDEO)
21:58 - România cere eliberarea membrilor Global Sumud Flotilla. Oana Țoiu condamnă tratamentul aplicat protestatarilor
21:31 - Bolojan: Dacă Guvernul n-ar lucra practic de dimineața până seara și am face ce au generat PSD și AUR, practic România ar pierde o ocazie importantă de a închide PNRR-ul (VIDEO)
21:29 - Mona Lisa va avea un spațiu dedicat la Luvru. Ce modificări pregătesc arhitecții pentru opera de artă
21:28 - Trump joacă la rece dosarul Iranului. Conflictul începe să apese pe prețuri și pe sondaje
21:14 - Mai mulți neafiliați aleși pe listele AUR, SOS, POT și PSD s-au alăturat grupului parlamentar al PNL. Cum explică Bolojan: „Eu nu am încurajat traseismul politic, dar…” (VIDEO)
20:57 - Programul Rabla primește bani în plus în 2026. Ministerul Finanțelor majorează bugetul AFM cu 100 de milioane de lei