Haos la Transporturi: Fenechiu infirmă demisia din Minister, după ce Ponta a anunţat preluarea interimatului

Haos la Transporturi: Fenechiu infirmă demisia din Minister, după ce Ponta a anunţat preluarea interimatului

UPDATE 19:00: Între timp, toate incertitudinile au fost lămurite. Victor Ponta a reafirmat că Relu Fenechiu și-a dat demisia din funcția de ministru al Transporturilor, în timp ce președintele Traian Băsescu a semnat decretul de revocare. (Detalii AICI și AICI)

Situația de la Ministerul Transporturilor s-a complicat subit, vineri după-amiază, după ce Relu Fenechiu a infirmat că și-ar fi dat demisia din fruntea instituției, în urma condamnării la cinci ani de închisoare cu executare pe care a primit-o.

Am promis că dacă voi fi condamnat îmi voi da demisia. Mâine o am o discuţie cu premierul, nu pot să îmi dau demisia până nu am o discuţie cu premierul să îi spun situaţia de la minister. Dacă până acum am tăcut voi aduce şi în public dovezile clare că tot ceea ce mi se întâmplă este demn de Burkina Faso”, a afirmat Fenechiu, potrivit Gândul.

Informaţia privind demisia lui Relu Fenechiu din postul de ministru al Transporturilor a venit la scurt timp de la anunţarea sentinţei în dosarul „Transformatorul”. Demisia a fost confirmată indirect chiar de către premierul Victor Ponta, care a anunţat că a trimis deja documentele pentru preluarea interimatului către Preşedinţie.

Am trimis documentele către președinte în vederea înlocuirii lui Fenechiu. Voi prelua interimatul funcției până când conducerea PNL se va întruni și îmi va propune un nou ministru al Transporturilor”, a afirmat Ponta, pentru B1 TV. (Detalii AICI)

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a fost condamnat, vineri, la 5 ani de închisoare cu executare și trei ani de interzicere a drepturilor civile, în dosarul „Transformatorul”, în care este acuzat de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată. Decizia dată vineri de Înalta Curte de Casație și Justiție nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe