vacanta

Circa 120.000 de turişti sunt pe litoralul românesc. Șefa patronatului hotelier susține că nu tarifele sunt de vină pentru scăderea rezervărilor, ci ”lipsă de promovare”
31 iul.. 2022

Circa 120.000 de turişti sunt pe litoralul românesc. Șefa patronatului hotelier susține că nu tarifele sunt de vină pentru scăderea rezervărilor, ci ”lipsă de promovare”

Preşedintele de onoare al Asociaţiei Patronale RESTO Constanţa, Corina Martin, a precizat că aproximativ  120.000 turisti îşi fac vacanţa pe litoralul românesc, cifre în creştere, pentru această perioadă de timp, relatează News.ro. Conform celor spune […]

Pont prețios de la românii care sunt în Grecia pentru cei care urmează să plece: Din păcate, nu am procedat așa pentru că nu am știut
31 iul.. 2022

Pont prețios de la românii care sunt în Grecia pentru cei care urmează să plece: „Din păcate, nu am procedat așa pentru că nu am știut”

Tot mai mulți români împărtășesc pe rețelele de socializare experiențele pe care le-au avut în vacanțele din Grecia, astfel că persoanele care urmează să călătorească în Republica Elenă, pot să își facă o imagine de […]

Primul weekend în care litoralul românesc este plin. Cât te costă acum o zi de plajă
30 iul.. 2022

Primul weekend în care litoralul românesc este plin. Cât te costă acum o zi de plajă

Finalul lunii iulie a adus pe litoralul românesc mii de turiști, înregistrându-se astfel primul weekend în care acesta este plin. Stațiunile transmit că au atins nivelul maxim în ceea ce privește numărul de cazări. De […]

Cât te costă să mergi la munte în România, în timpul verii. Cum arată prețurile pentru cazare
30 iul.. 2022

Cât te costă să mergi la munte în România, în timpul verii. Cum arată prețurile pentru cazare

În această perioadă tot mai mulți români își plănuiesc vacanțele din timpul concediului, unii dintre ei alegând litoralul românesc, iar alții aleg muntele, fie pentru a scăpa de temperaturile puternice de pe plajă, fie pentru […]

Jo, electrizantă în Santorini! Artista a pozat într-un costum de baie verde neon, care a atras toate privirile
29 iul.. 2022

Jo, electrizantă în Santorini! Artista a pozat într-un costum de baie verde neon, care a atras toate privirile

Ioana Anuța, cunoscută de public Jo, a plecat pentru câteva zile din România și a ales ca destinație Santorini pentru a se bucura de soare. Blonda și-a petrecut vacanța în Grecia, acolo unde a făcut […]

Unde preferă grecii să se relaxeze: ”Într-un loc în care nu sunt români, deci în Mamaia”
29 iul.. 2022

Unde preferă grecii să se relaxeze: ”Într-un loc în care nu sunt români, deci în Mamaia”

Grecia este una dintre cele mai preferate destinații pentru mii de români. Turiștii își planifică vacanțele pe litoralul Republicii Elene. Majoritatea oamenilor sunt mulțumiți de prețuri moderate și calitatea serviciilor oferite. Dacă plajele din Thasos, […]

Unde se relaxează rușii pe timp de război. Destinațiile de vacanță preferate de mii de turiști, care evită plajele mediteraneene (video)
29 iul.. 2022

Unde se relaxează rușii pe timp de război. Destinațiile de vacanță preferate de mii de turiști, care evită plajele mediteraneene (video)

Marea Baltică, Marea Neagră, Marea Caspică – chiar și pe teritoriul european al Rusiei există multe locuri în care turiștii ruși pot să se relaxeze și să facă plajă, în ciuda sancțiunilor. Cu toate că […]

Imagini spectaculoase cu Delia, într-o vacanță de vis, în Italia
29 iul.. 2022

Imagini spectaculoase cu Delia, într-o vacanță de vis, în Italia

Delia este una dintre cele mai apreciate și faimoase interprete din lumea showbizului românesc. Vedeta este implicată în mai multe proiecte și concertează activ în diferite orașe ale țării și peste hotarele ei. Fanii cântă […]

Lista celor mai frumoase plaje din Europa unde poți petrece o vacanță de vis
29 iul.. 2022

Lista celor mai frumoase plaje din Europa unde poți petrece o vacanță de vis

După doi ani în care pandemia a limitat călătoriile, românii, dornici de relaxare, n-au putut pleca în vacanță prea departe de România. Topul destinațiilor din 2022 sunt în Europa. Pe lista scurtă a celor mai […]

Ce documente sunt necesare la ieșirea din România dacă vrei să pleci în vacanță cu mașina
29 iul.. 2022

Ce documente sunt necesare la ieșirea din România dacă vrei să pleci în vacanță cu mașina

Tot mai mulți români plănuiesc să își petreacă vacanța de vară în afara granițelor, mai ales după ce restricțiile au fost eliminate. Prin urmare aceștia trebuie să știe foarte bine care sunt documentele necesare la […]

Statistici grave- 7 din 10 copii de la țară nu au mers niciodată la mare
29 iul.. 2022

Statistici grave- 7 din 10 copii de la țară nu au mers niciodată la mare

Un studiu World Vision România arată date îngrijorătoare despre situația copiilor din mediul rural din România. 7 din 10 copii din mediul rural nu s-au bucurat niciodată de o vacanță la mare sau la munte. […]

Vacanță cu copiii. Lucrurile care nu trebuie să-ți lipsească din bagaj
28 iul.. 2022

Vacanță cu copiii. Lucrurile care nu trebuie să-ți lipsească din bagaj

Pentru cei care pleacă în vacanță cu copiii, bagajul este o adevărată provocare, chiar și dacă este vorba despre o plecare de câteva zile. Practic, cheia unei vacanțe uşoare este să te asiguri că ai […]

Munca de la distanță a schimbat obiceiurile de concediu la nivel mondial
27 iul.. 2022

Munca de la distanță a schimbat obiceiurile de concediu la nivel mondial

În timp ce unii dintre angajați s-au întors la birou în acest an, mulți alții continuă să lucreze de la distanță pe termen nelimitat. Acest lucru a schimbat locul în care oamenii trăiesc și lucrează […]

Incredibil cât a putut plăti un turist pentru o masă luată pe Transfăgărășan
27 iul.. 2022

Incredibil cât a putut plăti un turist pentru o masă luată pe Transfăgărășan

Majoritatea prețurilor au explodat în ultima perioadă, iar cele mai piperate se găsesc în zonele turistice, indiferent că vorbim de litoral sau de munte. Un bărbat a avut parte de o surpriză neplăcută după ce […]

Mircea Badea și Carmen Brumă au plecat în vacanță. Ce destinație au ales vedetele pentru a se bucura de câteva zile de relaxare
27 iul.. 2022

Mircea Badea și Carmen Brumă au plecat în vacanță. Ce destinație au ales vedetele pentru a se bucura de câteva zile de relaxare

Carmen Brumă și Mircea Badea au plecat în vacanță. Dacă în urmă cu două luni au ales Bulgaria, de această dată vedetele se bucură de un sejur în Grecia. Celebrul cuplu a ales o zonă a […]

Anna Lesko a fost surprinsă cu noul ei iubit în Turcia. Cum își petrec cei doi vacanța
27 iul.. 2022

Anna Lesko a fost surprinsă cu noul ei iubit în Turcia. Cum își petrec cei doi vacanța

Anna Lesko se află într-o relație cu un bărbat misterios, însă ea alege să își țină viața personală departe de ochii lumii, astfel că nici nu se afișează cu el pe paginile personale de socializare. […]

Călătorii cu buget redus: Cum poți să economisești bani în vacanță
27 iul.. 2022

Călătorii cu buget redus: Cum poți să economisești bani în vacanță

Sezonul estival 2022 bate recorduri și instalează prețuri deosebit de mari. Concediile au devenit un lux. Tot mai mulți români refuză să meargă pe litoral și preferă să economisească. Totuși, oamenii vor să se odihnească […]

Cum arată un camping în Năvodari? Cât costă o noapte de cazare?
27 iul.. 2022

Cum arată un camping în Năvodari? Cât costă o noapte de cazare?

Românii care iubesc aventura și concediile în aer liber și-au găsit locul perfect! Este vorba despre Năvodari, locul unde găsești camping-uri imense cu ieșire la plajă. Glampingul o nouă opțiune pentru turistul român Campingul care […]

Unde își petrece Delia vacanța? Artista s-a aventurat într-o nouă călătorie
27 iul.. 2022

Unde își petrece Delia vacanța? Artista s-a aventurat într-o nouă călătorie

Delia are un spirit mereu dornic de călătorii, astfel încât, nu reușește să se întoarcă dintr-o vacanță, că deja își face bagajele pentru alta. Vedeta călătorește mereu într-un grup de foarte multe persoane format din […]

Aeroportul Otopeni, plin cu bagaje nerevendicate sau pierdute la sosiri
27 iul.. 2022

Aeroportul Otopeni, plin cu bagaje nerevendicate sau pierdute la sosiri

Continuă haosul pe aeroportul Otopeni. Așa cum a devenit o obișnuință în marile aeroporturi ale lumii,  zeci de bagaje au rămas blocate într-o zonă a terminalului de sosiri al Aeroportului din Otopeni, potrivit Digi24. Vara […]

Vacanță cu familia în Harghita: Obiective și atracții turistice cu o istorie bogată și tradiții străvechi
26 iul.. 2022

Vacanță cu familia în Harghita: Obiective și atracții turistice cu o istorie bogată și tradiții străvechi

Așezat în centrul României, în estul regiunii Transilvania, județul Harghita este o zonă cu o istorie bogată și un loc în care apele minerale se regăsesc în orice parte te-ai îndrepta. Natura oferă un relief variat, cu […]

Locul ideal pentru concediul perfect - Insula Creta, la interesecția dintre Europa, Asia și Africa
26 iul.. 2022

Locul ideal pentru concediul perfect – Insula Creta, la interesecția dintre Europa, Asia și Africa

Insula Creta este cea mai sudică insulă grecească la Marea Egee, fiind una dintre provinciile cea mai căutată de turiști, aflată la intersecția a trei continente: Europa, Asia și Africa. La rândul ei, Creta cuprinde […]

Călătorii cu mașină: Cele mai spectaculoase destinații pe care le poți vedea în vara lui 2022 (video)
26 iul.. 2022

Călătorii cu mașină: Cele mai spectaculoase destinații pe care le poți vedea în vara lui 2022 (video)

Sezonul estival este în toi. Mii de turiști români au luat cu asalt stațiunile din Grecia, Bulgaria și Turcia. Oamenii preferă să-și planifice sejururile din timp, însă sunt și cei care lasă totul pe ultima […]

Cum scapi de aglomerația în drumul spre litoralul românesc. Care sunt rutele ocolitoare
26 iul.. 2022

Cum scapi de aglomerația în drumul spre litoralul românesc. Care sunt rutele ocolitoare

Ne aflăm în perioada concediilor și tot mai mulți români vor să plece în vacanță fie în România, fie în alte țări străine. Pentru cei care plănuiesc să meargă în vacanță pe litoralul românesc și […]

Un turist ajuns pe litoralul românesc spulberă mitul plajelor pustii: „Nu e deloc înghesuială, dar nici gol nu e, cum sună știrile apocaliptice de la tv”
25 iul.. 2022

Un turist ajuns pe litoralul românesc spulberă mitul plajelor pustii: „Nu e deloc înghesuială, dar nici gol nu e, cum sună știrile apocaliptice de la tv”

Realitatea din teren e diferită de cea de la televizor, susține un turist ajuns pe litoralul românesc „să testeze pe pielea lui miturile pe care le vede zilnic pe la tv și în social media”. […]

Ce prețuri sunt în Bulgaria în 2022. Cât costă mâncarea și băutura la restaurant
25 iul.. 2022

Ce prețuri sunt în Bulgaria în 2022. Cât costă mâncarea și băutura la restaurant

Cei care nu și-au făcut un buget de vacanță până acum, sau nu s-au decis unde să meargă în concediu au acum toate datele necesare. În funcție de datele oferite de Playtech, îți poți planifica […]

10 minuni ale Greciei
25 iul.. 2022

10 minuni ale Greciei

Grecia este una din principale destinații de vară și nu numai ale românilor. Ca orice altă țară mediteraeană, gastronomia și istoria sunt două elemente definitorii pentru Grecia. Litoralul reprezintă un punct de atracție important și […]

Laura Cosoi, în vacanță cu familia pe litoralul din Bulgaria. Vedeta a luat-o și pe mezină cu ea, chiar dacă abia a împlinit o lună
25 iul.. 2022

Laura Cosoi, în vacanță cu familia pe litoralul din Bulgaria. Vedeta a luat-o și pe mezină cu ea, chiar dacă abia a împlinit o lună

La finalul lunii iunie, Laura Cosoi a devenit mamă pentru a treia oară. Acum, ea împreună cu toată familia se află pe plajă. Micuța Lara își petrece prima vacanță în Bulgaria, notează Spy News. Chiar […]

Plaja din România cu apa turcoaz. Turiştii sunt impresionaţi: „Exact ca în Grecia”
25 iul.. 2022

Plaja din România cu apa turcoaz. Turiştii sunt impresionaţi: „Exact ca în Grecia”

Când vine vorba de vacanțe la mare, unii români preferă să meargă în alte țări și nu aleg neapărat litoralul românesc, iar acest lucru se întâmplă fie din cauza condițiilor,  sau fie din cauza  preţurilor […]

Destinație unică pentru plajele sale exotice: Află unde poți înota alături de păsările Flamingo
23 iul.. 2022

Destinație unică pentru plajele sale exotice: Află unde poți înota alături de păsările Flamingo

Turiștii care vor să își petreacă  vacanța într-un loc exotic trebuie să aibă în vedere o destinație spectaculoasă, mai puțin cunoscută. Locul este unic în lume, îți va oferi multe amintiri plăcute și cu siguranță […]

De ce Lili Sandu a făcut atac de panică în vacanța din Grecia: „Am crezut că murim”
21 iul.. 2022

De ce Lili Sandu a făcut atac de panică în vacanța din Grecia: „Am crezut că murim”

Lili Sandu a plecat zilele trecute într-o nouă vacanță, în Grecia, alături de fiul și soțul ei, dar și de mai mulți prieteni. După un timp petrecut pe insulă, ei au dorit să viziteze și […]

Turiști fericiți după vacanța în Mamaia: „Suntem foarte mulțumiti atât de prețuri, cât și de atmosferă”
20 iul.. 2022

Turiști fericiți după vacanța în Mamaia: „Suntem foarte mulțumiti atât de prețuri, cât și de atmosferă”

Sezonul estival 2022 este unul neobișnuit, în contextul în care majoritatea românilor au renunțat la vacanța pe litoralul țării noastre și au ales destinații mai îndepărtate. În top-ul preferințelor, în acest an, este Bulgaria, Grecia […]

Plaja din Grecia care se află la o oră și 30 de minute de România.  Este denumită „una dintre cele mai spectaculoase plaje din Grecia”
20 iul.. 2022

Plaja din Grecia care se află la o oră și 30 de minute de România. Este denumită „una dintre cele mai spectaculoase plaje din Grecia”

Dacă ați epuizat toate variantele de călătorie sau vă doriți să experimentați o nouă destinație de vacanță, pentru cei care încă nu au auzit de ea, în Grecia există o plajă care se află la […]

Experiența neplăcută a unui român în Turcia: M-am ales cu o pagubă de vreo 1400 de euro. În toate zonele turistice sunt astfel de probleme
20 iul.. 2022

Experiența neplăcută a unui român în Turcia: „M-am ales cu o pagubă de vreo 1400 de euro. În toate zonele turistice sunt astfel de probleme”

Este momentul cel mai potrivit din an pentru călătorii și vacanțe, tocmai pentru că ne aflăm la mijlocul sezonului estival și cei mai mulți se află în concediu. Astfel că, printre destinațiile de vacanță ale […]

După finala sezonului 5 de la „Mireasa”, Simona Gherghe a plecat în vacanță. Ce destinație a ales prezentatoarea
19 iul.. 2022

După finala sezonului 5 de la „Mireasa”, Simona Gherghe a plecat în vacanță. Ce destinație a ales prezentatoarea

Ieri a avut loc finala show-ului Mireasa, sezonul 5, de la Antena 1, iar marii câștigători au plecat acasă căsătoriți, dar și cu premiul de 40.000 de euro. Simona Gherghe, moderatoarea emisiunii, a plecat și […]

Cât costă o bere în Thassos, „Insula Românilor”? O turistă din Timișoara a postat nota de plată
19 iul.. 2022

Cât costă o bere în Thassos, „Insula Românilor”? O turistă din Timișoara a postat nota de plată

Thassos, insula din bazinul nordic al Mării Egee, se regăsește în top-ul destinațiilor favorite alese de români pentru a-și petrece concediul. În această perioadă, turiștii sunt speriați de explodarea prețurilor atât la capitolul cazare, cât […]

Ce preț are litrul de motorină în Lefkada. Cât trebuie să scoți din buzunar pentru un plin de benzină în Grecia
19 iul.. 2022

Ce preț are litrul de motorină în Lefkada. Cât trebuie să scoți din buzunar pentru un plin de benzină în Grecia

În ultima perioada creșterea prețurilor la  carburanți s-a petrecut foarte repede, ceea ce i-a făcut pe șoferi să devină tot mai nemulțumiți. Astfel că, o influență directă asupra prețurilor celorlalte produse este de exemplu și  […]

Speak, sejur de 100 de lei. Vacanță de viitor artist, cu doar câțiva lei în buzunar. VIDEO
19 iul.. 2022

Speak, sejur de 100 de lei. Vacanță de viitor artist, cu doar câțiva lei în buzunar. VIDEO

Speak este unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți din showbiz-ul românesc. Vedeta s-a remarcat în urmă cu câțiva ani în industria muzicală, iar acum este una dintre cele mai cunoscute voci masculine de la noi […]

Experința Andreei Bănică de pe insula din Italia. Vacanța din Sardinia: „Este un vis!”
19 iul.. 2022

Experința Andreei Bănică de pe insula din Italia. Vacanța din Sardinia: „Este un vis!”

Îndrăgostiții, Andreea Bănică și soțul său, au ales momentul potrivit pentru a se bucura de vacanță. După câteva zile petrecute în Sardinia, cei doi au putut dezvălui prin ce i-au impresionat împrejurimile Italiei. Andreea Bănică […]

A început vacanța pentru Vlad Gherman și Oana Moșneagu. Ce plajă din Spania a cucerit vedetele românești
18 iul.. 2022

A început vacanța pentru Vlad Gherman și Oana Moșneagu. Ce plajă din Spania a cucerit vedetele românești

Vlad Gherman și Oana Moșneagu au pornit în vacanță, după ce au încheiat filmările pentru serialul „Adela”. Și pentru că munca merită răsplată, ei au ales să se răsfețe într-un loc cu adevărat fabulos. Vezi […]

Kusadasi dincolo de plajă, mare și soare. Ce mai putem vizita pe litoralul turcesc
18 iul.. 2022

Kusadasi dincolo de plajă, mare și soare. Ce mai putem vizita pe litoralul turcesc

Kuşadası este una dintre cele mai renumite stațiuni. Mii de români își planifică vacanța în Turcia. Oamenii vor să savureze câteva zile de concediu într-o zonă deosebit de frumoasă. Cei care s-au plictisit de Antalya, […]

Atenție la furturile de pe plajă. Cum au intrat hoții în camera unor turiști, cu cheile furate de pe șezlong
18 iul.. 2022

Atenție la furturile de pe plajă. Cum au intrat hoții în camera unor turiști, cu cheile furate de pe șezlong

Mare atenție unde vă lăsați  bunurile personale atunci când vă aflați în vacanță, în special pe litoral. Două persoane din Constanța, un bărbat și o tânără  au fost condamnați în primă instanță pentru mai multe […]

Simona Halep și Roger Federer își petrec vacanța la malul mării Egee
17 iul.. 2022

Simona Halep și Roger Federer își petrec vacanța la malul mării Egee

Simona Halep se află în această perioadă în vacanță în stațiunea grecească Mikonos, pe țărmul mării  Egee. Sportiva a publicat și poze din complexul de lux unde „își reîncarcă bateriile”, așa cum afirmă pe Instagram. […]

Cât costă un sejur pe litoralul românesc, în funcție de stele, perioadă și stațiune
15 iul.. 2022

Cât costă un sejur pe litoralul românesc, în funcție de stele, perioadă și stațiune

Sezonul estival a ajuns la jumătate, iar pe litoral nu se vede aglomerația tradițională din stațiuni. Destinații celebre de la malul mării sunt aproape pustii în timpul săptămânii și se mai animă doar în weekend.  Turiștii sunt nemulțumiți de […]

Cât costă o călătorie cu Trenurile Soarelui 2022 și ce stații are. În ce cazuri se aplică reduceri
15 iul.. 2022

Cât costă o călătorie cu Trenurile Soarelui 2022 și ce stații are. În ce cazuri se aplică reduceri

În cadrul programului „Trenurile Soarelui”, 40 de trenuri au fost introduse, începând din 10 iunie, de CFR Călători, cu destinaţia litoral. Conform  CFR Călători, regiunile ţării vor fi conectate în perioada sezonului estival  cu destinaţiile […]

Care sunt cele mai spectaculoase plaje din Albania. Țara devine o destinație populară printre români (FOTO)
14 iul.. 2022

Care sunt cele mai spectaculoase plaje din Albania. Țara devine o destinație populară printre români (FOTO)

Tot mai mulți turiști aleg să meargă în vacanță în această perioadă în afara țării noastre, iar cei mai mulți aleg să meargă în vacanță în Bulgaria sau în Grecia. Însă, sunt și turiști români […]

Ce trebuie să cunoască turiștii români care vor să meargă în Bulgaria în vacanță?
13 iul.. 2022

Ce trebuie să cunoască turiștii români care vor să meargă în Bulgaria în vacanță?

Mii de turiști aleg anual litoralul bulgăresc drept destinație pentru vacanță. Albena, Balchik sau Nisipurile de Aur sunt doar câteva locuri preferate de români. În primele opt luni ale anului 2022, în Bulgaria au fost […]

Voucherele de vacanță îi țin pe români în țară. Care sunt cele mai căutate destinații
13 iul.. 2022

Voucherele de vacanță îi țin pe români în țară. Care sunt cele mai căutate destinații

După ce cardurile de vacanță pentru 2022 au început să fie încărcate începând cu luna mai, acest fapt a condus spre o  creștere  a căutărilor pentru vacanțe în România,  mai ales că acestea sunt valabile […]

Țara din afara UE cu plaje superbe și ape liniștite unde mănânci o ciorbă cu 3 euro: Oamenii sunt drăguți, vremea excelentă, berea rece
12 iul.. 2022

Țara din afara UE cu plaje superbe și ape liniștite unde mănânci o ciorbă cu 3 euro: „Oamenii sunt drăguți, vremea excelentă, berea rece”

Tot mai mulți turiști aleg să meargă în vacanță în această perioadă în afara țării noastre, iar cei mai mulți aleg să meargă în vacanță în Bulgaria sau în Grecia. Însă, sunt și turiști români […]

Concediu în Turcia 2022. Ce trebuie să știi înainte să-ți programezi vacanța în Antalya
12 iul.. 2022

Concediu în Turcia 2022. Ce trebuie să știi înainte să-ți programezi vacanța în Antalya

Când vine vorba de plecat în vacanță, în topul destinaților se află și Turcia, care ocupă  locul  3 în  preferințele românilor. Motivele esențiale pentru care este aleasă această țară pentru a petrece concediul sunt orașele […]