Alina Bădic a vorbit, în ediția specială de sâmbătă seară a emisiunii „360 de grade”, despre energiile care au reminiscențe în trecutul nostru și care reprezintă, de fapt, energia noastră. „Tu nu poți să fii altceva decât trecutul tău, până la urmă”, a spus Alina Bădic. Invitații săi au fost Ingrid Baciu și Eugen Mîrtz.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Există un concept în yoga fundamental de samskara. Yoga e o știință străveche care se ocupă atât de mult de studiul fenomenelor și proceselor care se petrec în psihicul uman, că putem spune că yoghinii știu mai mult despre ființa umană decât știu oamenii de știință despre întregul univers.
Acest concept fundamental se referă la acele reziduri mentale, forme – gând, care rămân în mintea, în aura noastra, la nivel subtil, la nivel astral și chiar mental, în urma acțiunilor pe care le realizăm. Oricât ar vrea omul să creadă, el e legat de acțiunile sale mai strâns decât realizează. Nu vorbim aici doar de karmă, ci la un efect imediat.
Când gândești frumos, existe efecte și reacții până la nivel biologic. Ne binecuvântă pe noi înșine când gândim frumos. Fiecare gând pe care l-am avut lasă urme sau reziduri. Când acest gând nu lasă? La marii înțelepți, la sfinți, maeștrii spirituali, la avarele divine”, a explicat Eugen Mîrtz.