Traian Băsescu, despre socru său: A trăit frumos și drept. A fost un om care a avut o experienţă extraordinară

Traian Băsescu, despre socru său: A trăit frumos și drept. A fost un om care a avut o experienţă extraordinară
Foto: ziarulatac.ro

Fostul preşedinte Traian Băsescu a spus vineri că socrul său, Gheorghe Andruşca, care a decedat joi după amiază la vârsta de 96 de ani, „a trăit frumos şi drept” și a fost un om care a avut o experienţă extraordinară, scrie Mediafax.

Aflat la priveghiul socrului său, la Suceava, Băsescu a spus că perioada în care Gheorghe Andruşca a fost jandarm „i-a luminat viaţa”.

„Povestea din viaţa lui şi perioada cât a fost jandarm a fost perioada care i-a luminat viaţa, cred. A fost foarte lungă perioada aia şi când vorbea de mareşal îi curgeau lacrimile”, a declarat Băsescu.

Fostul şef de stat a mai precizat că socrul său a fost un om care a avut o experienţă extraordinară și că marele său regret a fost că după instaurarea comuniştilor nu a mai fost bună Armata Regală.

„A fost un om care a avut o experienţă extraordinară şi se pare că marele lui regret a fost că după instaurarea comuniştilor nu a mai fost bună Armata Regală. A rămas extrem de legat de Jandarmerie şi participa cu multă plăcere la evenimentele Jandarmeriei organizate la Suceava”, a spus Traian Băsescu.

Băsescu a adăugat că regretă că nu l-a invitat pe acesta la Cotroceni de Ziua Naţională ca să nu dea naştere la discuţii şi din acelaşi motiv a refuzat propunerile de a-l ridica în grad de general în rezervă.

„Acum îmi pare rău că nu l-am invitat niciodată la Cotroceni de Ziua Naţională, exact ca să nu fie discuţii, şi propunerile de a-l face general în rezervă le-am refuzat, deşi au fost vreo patru propuneri ale Jandarmeriei. Am zis că toată lumea va spune că şi-a făcut Băsescu general socrul”, a mai precizat fostul șef de stat.

Băsescu a adăugat că acesta a trăit „frumos şi drept”.

„Mă bucur că a fost lucid până în ultima clipă. Mi-aş dori să ajungem toţi la 96 de ani„, a mai spus Traian Băsescu.

Socrul lui Traian Băsescu, Gheorghe Andruşca, în vârstă de 96 de ani, a decedat joi după amiază, trupul neînsufleţit al acestuia fiind depus la Biserica ”Sfânta Treime” din cartierul Burdujeni din Suceava. Gheorghe Andruşca era internat la un cămin de bătrâni din localitatea suceveană Ilişeşti, încă din anul 2012. Socrul fostului preşedinte va fi înmormântat sâmbătă, potrivit primarului Sucevei, Ion Lungu. (Detalii AICI)