Copil de un an și șapte luni, căutat de zeci de polițiști și jandarmi (VIDEO)

Copil de un an și șapte luni, căutat de zeci de polițiști și jandarmi (VIDEO)
foto: captură video

Zeci de polițiști, pompieri și jandarmi din județul Hunedoara s-au mobilizat pentru a găsi un copil de un an și șapte luni, dispărut în apropierea unui râu. Alarma a fost dată când mama băiețelului a sesizat dispariția acestuia și a anunțat autoritățile.

Bebeluşul a fost dat dispărut în apropierea râului Strei, comuna Pui. Zeci de polițiști, pompieri și jandarmi din județul Hunedoara s-au mobilizat să-l găsească după ce mama sa a alertat autoritățile, arată B1 TV.

Copil de un an și șapte luni, căutat de zeci de polițiști și jandarmi

#DIRECT_ONE_fnip7y#

Baiețelul pierdut se juca împreună cu sora lui mai mare în vârstă de 6 ani pe malul râului. Fetița spune că nu știe ce s-a întâmplat cu frățiorul ei.

Echipele de intervenție, împărțite în două grupuri, execută scotocirea malurilor și observarea cursului de apă, pe un segment cu o lungime de aproximativ 10 kilometri. Deoarece râul, în care se presupune că a dispărut băiețelul, se varsă în barajul de acumulare, Subcetate, autoritățile au dispus oprirea turbionării apei în acesta pentru a preveni formarea unei viituri", a spus Anemona Doda, purtătorul de cuvânt ISU Hunedoara.

În operațiunile de căutare sunt implicați și 24 de pompieri și paramedici, dotați cu două bărci pneumatice, autospeciale de intervenție și o ambulanță de prim -ajutor. Tot in operatiunikle de cautare au fost aduși și trei câini specializați în luarea urmei și salvare, ai pompierilor și jandarmilor.