Aflat în plin scandal privind dezafilierea clubului Universitatea Craiova şi învinuit de abuz în serviciu, Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, primeşte o veste proastă chiar de la avocatul care l-a apărat în 1990 când a fost deasemenea acuzat de abuz în serviciu, în cazul clublului Victoria București. Dacă atunci l-a scăpat basma curată, acum avocatul Ion Ionescu nu îi dă nicio şansă de scăpare a şefului de la LPF.
„În legătură cu dezaflilierea Craiova, eu cred că este vinovat atât el, cât și ceilalți membri ai Comitetului Executiv. Este vorba de încălcări ale unor drepturi constituționale. Orice om, indiferent ce hram poartă, are dreptul la apărare. nu poți să dezafiliezi o echipă fără să dai dreptul echipei să se apere, să-și spună punctul de vedere”, a declarat avocatul Ion Ionescu pentru EVZ.
Avocatul Ion Ionescu susține ca statutul în baza căruia s-a votat excluderea clubului din Craiova nu este legal.
„O altă vinovație pe care le-o găsesc celor care au luat această măsură se referă la faptul că au votat dezafilierea Craiovei pe baza unui statut nou, care nu a fost înregistrat în instanțe. Nu poți să votezi dezafilierea unei echipe pe baza unui statut care nu a primit OK-ul instanței de judecată și era obligatoriu”, a mai spus avocatul.
Dumitru Dragomir și președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu sunt învinuiți, alături de alți 12 membri ai Comitetului Executiv de abuz în serviciu și de sustragere de bunuri de sub sechestru și riscă o pedeapsă cuprinsă între șase luni și 15 ani de închisoare.