Ion Iliescu a fost vizitat la spital joi dimineață de primarul Sorin Oprescu, după ce tensiunile din PSD şi-au pus amprenta pe preşedintele de onoare al partidului. Ion Iliescu a fost internat în spital după ce i s-a făcut rău chiar în timpul comitetului executiv în care a fost exclus Mircea Geoană. Ion Iliescu a ajuns la spital după ce a acuzat dureri în piept și în zona abdomenului.
Potrivit jurnaliştilor de la Gândul, preşedintele de onoare al partidului a acuzat dureri în zona inimii și a stomacului chiar în timpul şedinţei. „A plecat într-o stare destul de rea de la Comitetul Executiv”, au declarat surse din partid. Potrivit acestora, Ion Iliescu a luat medicamente în timpul şedinţei pentru a se „stabiliza”.
Şi într-adevăr, preşedintele de onoare al PSD a fost destul de nervos, având în vedere declarațiile acide făcute la adresa lui Mircea Geoană.
„Acest om nu a învăţat nimic. A intrat în partid fără să ştie ce e ăla partid, i s-au oferit funcţii în stat deşi nu avea experienţa necesară. Eu nici nu voiam să iau cuvântul aici, dar pentru că a fost de o obrăznicie fără seamăn am tinut să-i amintesc câteva lucruri”, a declarat Iliescu miercuri.
Consilierul lui Ion Iliescu, Ionuţ Vulpescu, susţine însă că fostul preşedinte nu s-a simţit bine din cauza oboselii.
„Nu i s-a făcut rău domnului preşedinte, a avut o stare de oboseală şi din cauza aceasta a fost internat. Nu sunt probleme cu zona pieptului sau abdomenului cum s-a spus… A fost o stare de oboseală nu numai din cauza zilei de marţi, când a fost o şedinţă foarte lungă şi a trebuit să suporte foarte multe lucruri, ci din cauza programului”, a spus Vulpescu.
Director al Spitalului Elias, dr. Dana Safta a dat asigurări că nu este vorba despre ceva grav. Este posibil ca Ion Iliescu să fie externat din spital în cursul zilei de joi.
Preşedintele de onoare al PSD a fost operat în 2005 pentru implementarea a cinci stenturi de lărgire a arterelor care alimentează inima cu sânge. În vara lui 2007 a mai suferit o intervenţie la inimă la Paris, o operaţie de eliminare a îngustărilor care se produc pe vasele de sânge.