SMURD se extinde în Republica Moldova: Un proiect de 10 milioane de euro urmează să fie realizat până în 2020

SMURD se extinde în Republica Moldova: Un proiect de 10 milioane de euro urmează să fie realizat până în 2020
Foto: isudolj.ro

Șeful Serviciului moldovean al Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, Mihail Harabagiu, și Secretarul de Stat în MAI, Raed Arafat, au convenit extinderea proiectului transfrontalier SMURD în Republica Moldova, conform mai multor publicații locale.

Este vorba despre o nouă etapă de evoluție a Serviciului Mobil Reanimare și Descarcerare care se va numi SMURD 2, în cadrul căruia Republica Moldova va beneficia de zece ambulanțe, patru autospeciale de descarcerare, patru piste de aterizare pentru elicoptere, două departamente de urgență, iar în România va fi creat un Centru de instruire, potrivit unui comunicat oficial, scrie Agerpres.

Proiectul de extindere are ca termen de finalizare anul 2020 și este estimat la un cost total de aproximativ 10 milioane de euro.

Un alt subiect de discuție, abordat în discuțiile dintre cei doi oficiali, a fost ridicarea unui monument în memoria echipajului medical care și-a pierdut viața după prăbușirea elicopterului SMURD cu care se deplasa într-o misiune de serviciu în raionul Cantemir din Republica Moldova. Monumentul urmează a fi dezvelit de 1 decembrie 2016.

Ultima oră
21:43 - Diana Buzoianu susține că reprezentanții PSD pregătesc concursuri pentru ocuparea unor posturi-cheie în unele instituții: „Nu vom permite un astfel de teatru de prost gust”
20:57 - Ce se întâmplă cu cafeaua în 2026. De la espresso clasic la băuturi din sfeclă și alge, trendurile care schimbă complet piața
20:11 - Caz șocant în București! O femeie a ajuns în moarte cerebrală după un lifting facial. Familia aduce acuzații grave la adresa medicului estetician
19:26 - Victor Negrescu solicită intervenția UE după incidentul cu drona rusească din România: „Protejarea cetățenilor europeni nu poate fi fragmentată”
18:57 - Anders Fogh Rasmussen: Marea Britanie și Franța ar trebui să conducă o nouă „NATO europeană”, fără ajutor din partea SUA
18:19 - Gabriel Oprea, președintele UMPMV, de Ziua Justiției Militare: „Are un rol deosebit în progresul României”
18:01 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 26 aprilie – 2 mai 2026: energie uriașă, schimbări neașteptate și mesaje karmice pentru zodii (VIDEO)
16:20 - Panică la piscina unui centru medical din Eforie Nord. 15 persoane s-ar fi intoxicat cu clor, iar două au ajuns la spital
15:47 - Nicușor Dan, după drona căzută la Galați: „Cetățenii trebuie să fie în siguranță. Condamn ferm comportamentul Rusiei”
15:17 - Dominic Fritz, după drona căzută la Galați: „Cei care nu pot rosti cuvântul ‘Rusia’ și ‘agresor’ în aceeași propoziție nu sunt patrioți”