CAPCANĂ pentru șoferii vitezomani, pe Autostrada Soarelui. Poliția a pus radarul pe o autospecială neînscripţionată

CAPCANĂ pentru șoferii vitezomani, pe Autostrada Soarelui. Poliția a pus radarul pe o autospecială neînscripţionată
foto: libertatea.ro

Mai mulți șoferi au fost prinși de polițiști, în aceste zile, că circulau cu viteză peste limita legală pe Autostrada Soarelui cu ajutorul unui radar pus pe o autospecială neînscripţionată.

În intervalul 9-11 august, poliţiştii de la Rutieră au desfăşurat acţiuni de control pe Autostrada Bucureşti-Constanţa, folosind o autospecială neinscripţionată, dotată cu aparat radar, informează Mediafax.

"Poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale au acţionat pe Autostrada Bucureşti-Constanţa cu o autospecială neinscripţionată, dotată cu aparat radar, pentru siguranţa traficului rutier.În urma acţiunii, poliţiştii au depistat 49 de conducători auto care nu au respectat limita legală de viteză şi au reţinut 24 de permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce vehicule, pentru depăşirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h", conform unui comunicat remis, sâmbătă, de Poliţia Română.

Poliţiştii spun că vor continua acţiunile cu autospeciala neinscripţionată şi în minivacanţa de Sfânta Maria.

"Peste 1.300 de poliţişti rutieri vor fi mobilizaţi la nivel naţional pe cele mai aglomerate drumuri naţionale şi autostrăzi, având în vedere că majoritatea românilor beneficiază de un week-end prelungit, iar foarte mulţi cetăţeni vor merge în localităţi unde se vor organiza manifestări religioase sau în staţiuni turistice", atenţiona MAI.