Copil de 3 ani din Galați, în stare gravă după ce a fost atacat de câini. „Când m-am întors înapoi, îl văd mâncat”

A fost nevoie ca părinții să-l lase nesupravegheat doar câteva clipe, pentru ca un copil de 3 ani să intre în vizorul câinilor maidanezi. A fost pus la pământ și mușcat de animalele fără stăpân. În urma incidentului, băiețelul a suferit mai multe răni, în special la nivelul capului. A ajuns la spital în stare gravă și a fost internat la secția de Reanimare a Spitalului de Copii din Galați.

Scenele de groază au avut loc la marginea localității Munteni, din județul Galați. Băiețelul era împreună cu bunicul său, dar o clipă de neatenție din partea bărbatului, l-a transformat pe cel mic în pradă pentru animale. Mamei i s-a făcut rău când a văzut starea în care se afla copilul.

„Am mers undeva şi când m-am întors înapoi, îl văd mâncat. Era căzut. Căzut la pământ. L-am luat în braţe. Ne-am speriat. L-am băgat în maşina noastră, că nu am mai aşteptat după salvare”, a povestit Vasilică Stănescu, bunicul copilului, potrivit Observator News.

Copilul a fost stabilizat

Ajuns la Spitalul din Tecuci, medicii au constatat că rănile băieţelului de numai 3 ani erau mult prea grave, aşa că a fost transferat de urgenţă la Spitalul de Copii din Galaţi. Din fericire, medicii au reușit să-l stabilizeze, iar viața micuțului nu mai este în pericol.

„Copilul a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii în compartimentul de primiri urgenţe. Prezintă multiple plăgi prin muşcătură de câine la nivelul capului, la nivelul trunchiului şi membrelor”, a declarat Marius Dănilă, director Spitalul de Urgenţă pentru Copii Galaţi.

Rudele acuză administrația locală pentru proasta gestionare a problemei câinilor

Rudele copilului sunt revoltate și dau vina pe administrația locală pentru cum a ales să gestioneze problema câinilor fără stăpân. De cealaltă parte, primarul susține că își respectă atribuțiile și face tot ce îi stă în putință pentru remedia această problemă.

„Am sunat domnul primar ca să vină la noi, să vadă cum a mâncat câinele copilul. Nu a răspuns la telefon. Şi el nu vrea să vină acolo, să aducă de la Protecţia Animalelor, să strângă câinii de acolo”, a spus Cătălin Mihai, unchiul copilului.

„Eu nu refuz să strâng câinii. Eu am un contract încheiat cu ASPA IVETS, da. Am strâns în 2024 350 de câini. Acum am o campanie, săptămâna viitoare, de sterilizare a câinilor şi totodată de colectarea lor de pe străzi. Dacă ei spun asta, nu ştiu ce să spun, dar eu nu cred. Eu fac exact ceea ce trebuie”, a declarat Dănuţ Oprea, primar Munteni.

Poliția a deschis un dosar penal și a demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care a avut loc incidentul, dar și dacă autoritățile se fac responsabile în vreun fel.