Nina Iliescu, soția fostului președinte, nu a participat la înmormântarea soțului său, un gest neașteptat având în vedere lunga lor căsnicie de peste șapte decenii. Soția fostului lider a fost mereu discretă, a preferat să rămână în umbră chiar și în cele mai intense momente politice ale soțului său. Absența ei de la Cotroceni, acolo unde sicriul a fost depus cu onoruri militare, întărește această imagine de reținere, dar și de fragilitate fizică.
Miercuri seară, Gelu Voican Voiculescu a confirmat oficial, într-o intervenție televizată, că Nina Iliescu nu va fi prezentă la ceremonia funerară din cauza stării de sănătate:
„Este acasă și nu va participa la înmormântare. Nu a fost la Cotroceni pentru că nu se simte bine cu sănătatea.”, a declarat Gelu Voican Voiculescu.
La 95 de ani, la fel ca Ion Iliescu, Nina se confruntă cu provocările unei vârste înaintate, dar și cu o durere profundă. Pierderea partenerului de viață pare să fi afectat-o atât emoțional, cât și fizic, făcând imposibilă participarea la momentele publice de adio.
Decesul lui Ion Iliescu a mobilizat numeroși români care au trecut, pe rând, prin Sala Unirii a Palatului Cotroceni pentru a-i aduce un omagiu. În acest context, lipsa celei care i-a fost alături o viață întreagă a stârnit curiozitate, dar și îngrijorare. Pentru mulți, legătura dintre Ion și Nina Iliescu a fost un simbol al stabilității și devotamentului, iar absența ei de la ceremonii, dar și de la înmormântare e un indiciu că, cel mai probabil, starea de sănătate nu i-a permis acest lucru.
Amintim că, joi, 7 august, fostul președinte Ion Iliescu a fost înmormântat cu onoruri militare, la Cimitirul Militar Ghencea III.
Ceremonia a avut un caracter privat, participând doar apropiați și membri ai familiei.
Președintele Nicușor Dan și fostul președinte Klaus Iohannis au fost absenți de la funeralii.
Ceilalți doi foști șefi de stat din perioada postdecembristă, Traian Băsescu și Emil Constantinescu, au fost prezenți ieri la Cotroceni unde au adus un ultim omagiu.
Printre cei prezenți la ceremonia privată de înhumare s-au numărat Adrian Năstase, Toni Greblă, Viorica Dăncilă, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Șerban Nicolae, Mădălin Voicu și Ioan Mircea Pașcu.