Motivarea Judecătoriei Sectorului 1 în cazul procesului dintre Traian Băsescu și Dinu Patriciu a stârnit ample controverse, cu privire la incidentul din 2004, în care președintele a fost acuzat că ar fi lovit un minor.
În documentul magistraților se arată că „Traian Băsescu a săvârşit un act de violenţă fizică asupra minorului aflat în public la mitingul electoral din 2004”, având în vedere și declarația făcută de șeful statului la o emisiune televizată, când spune că „l-a împins” pe băiat”.
Deputatul PDL Gelu Vișan a declarat, miercuri, la emisiunea „Actual B1” difuzată de B1 TV, că instanța a interpretat greșit termenul de „împins” ca fiind violență, întrucât și în mijloacele de transport persoanele se împing, acest lucru nefiind un act de violență.
„Instanța pune sinonim împins=îmbrâncit și spune că Traian Băsescu a fost violent. Păi când se mai împing oamenii în autobuz e violență, nu? Cam asta am văzut azi. Președintele a spus „eu știam că l-am împins pe acel copil”, nu cred că a vrut să spună că a fost violent. Nu spun nici că l-a împins, nici că l-a mângâiat , dar Judecătoria spune, pe o afirmație a reclamantului, că un împins a fost act de violență. Și constat că a doua afirmație, ulterioară, a lui Dinu Patriciu că a văzut un pumn, o palmă, nu a fost luată în considerare„, a declarat Gelu Vișan.
Judecătoria Sectorului 1 a dat câștig de cauză lui Traian Băsescu, pe 19 octombrie, în dosarul în care șeful statului l-a dat în judecată pe Patriciu, pe care l-a acuzat de trucarea unor filmări, în care președintele apărea că ar fi lovit un copil.