Angajaţii din penitenciare continuă protestele, după ce negocierile cu Ministrul Justiției au eșuat (VIDEO)

Angajaţii din penitenciare continuă protestele, după ce negocierile cu Ministrul Justiției au eșuat (VIDEO)
Foto:ziarulstirea.ro

Negocierile dintre sindicatele din penitenciare și Ministrul Justiției, Raluca Prună, au eșuat, informează B1 TV. Prin urmare, sindicaliștii au anunțat că vor continua programul de proteste și ar putea ajunge chiar să picheteze în fața Ministerului. Totuși, aceștia au dat asigurări că ordinea și siguranța din penitenciare nu vor fi afectate.

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, s-a întâlnit, luni, la Penitenciarul Gherla cu reprezentanţii sindicaliştilor din Administraţia Penitenciarelor, care i-au prezentat cererile lor legate de plata orelor suplimentare, de lipsa de personal şi de diferenţele salariale din sistem. La finalul discuţiilor, sindicaliştii s-au arătat nemulţumiţi de rezultat, ei spunând că vor continua protestele.

Angajaţii din penitenciare continuă protestele, după ce negocierile cu Ministrul Justiției au eșuat

#DIRECT_ONE_nvgyqn#

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Florin Şchiopu, a declarat că Raluca Prună le-a dat doar un nou termen – jumătatea lunii octombrie – pentru discutarea problemelor lor.

Ministrul Raluca Prună a spus că ”nu poate să ne rezolve problemele pentru că reprezintă interesele grupului de tehnocrați, dar e conștientă că beneficiem de acest drept, dar nu-l poate pune în aplicare. Banii sunt, dar avem nevoie de semnătura dumneaei. E o explicație aberanță care ne-a scos în stradă”, a susținut sindicalistul Cosmin Dorobanțu pentru B1 TV.

”Noi aducem în atenție neregulile din sistemul penitenciar, dar nu punem în pericol activitatea și viața celor din penitenciar”, a mai precizat Dorobanțu.
Sindicaliştii din Administraţia Naţională a Penitenciarelor au declanşat luni acţiuni de protest în cinci penitenciare din ţară, la Gherla, Craiova, Poarta Albă, Giurgiu şi Codlea, nemulţumiţi că nu primesc aceleaşi drepturi salariale ca angajaţii din sistemul de apărare.