Un jandarm a fost rănit şi dus la Spitalul Floreasca. Ministrul de Interne: "Se vor face dosare penale după bătăile din Piața Victoriei"

Un jandarm a fost rănit şi dus la Spitalul Floreasca. Ministrul de Interne: "Se vor face dosare penale după bătăile din Piața Victoriei"

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, miercuri, că un jandarm a fost rănit în urma altercaţiilor din Piaţa Victoriei, el fiind transportat la Spitalul Floreasca unde se află sub îngrijire medicală şi este în afara pericolului, iar alţi membri ai forţelor de ordine au fost răniţi uşor, dar au revenit în dispozitiv. Aceasta a mai precizat că vor fi

"Un jandarm a fost transportat de urgenţă la Spitalul Floreasca. Să nu acţioneze decât dacă trebuie să intervină pentru restabilirea ordinii publice. Nu ne dorim să fie răniţi oameni. Cetăţenii paşnici să se îndepărteze de cei care dau cu obiecte pirotehnice. Îi vom identifica, cerceta şi reţine pe cei care fac aceste incidente. Vor avea dosar penal. Sunt persoane reţinute. Cetăţenii să se îndepărteze de huligani pentru că altfel pot fi răniţi. Sunt peste o mie de jandarmi în această seară în Piaţa Victoriei. Nicăieri în afară de Bucureşti nu a fost niciun incident", a mai afirmat ministrul Carmen Dan.

Protestul de miercuri seară din Piața Victoriei din Capitală, la care au participat peste 100.000 de persoane, a degenerat după ce în piață au apărut numeroși membri ai galeriilor de fotbal care s-au încăierat cu jandarmii.